Apa carbogazoasă „la comandă” are din nou căutare, pentru că este de patru-cinci ori mai ieftină decât cea minerală.

Puţinii proprietari de sifonării care mai există au de ce să se bucure, pe timp de recesiune. Încet, dar sigur, clienţii amatori de apă cu bule, care pişcă la limbă, le trec pragul mai des ca anul trecut. Nu doar criza îi îndeamnă pe români să regăsească sifonul clasic, ci şi nostalgia şpriţului adevărat. În aceste condiţii, maşinile de umplut sifoane de producţie autohtonă, din perioada anilor ’90, reîncep să „duduie” spre maximum. Preţul unui litru direct de la producător variază între 0,30 lei şi 0,50 lei. Clientelă diversificată

Sifonăria din Piaţa Drumul Taberei (fostă Moghioroş) este „pe val”, deşi, „după cum a mers în ultimii doi-trei ani, credeam că ne desfiinţăm”, zâmbeşte vânzătoarea tânără, în timp ce cu coada ochiului supraveghează cantitatea de sifon care umple recipienţii din plastic. „Chiar dacă acum este mai rece, tot avem cel puţin 10-12 clienţi pe zi, în cursul săptămânii. Sâmbăta şi duminica, trecem şi de 100. Nu sunt aşa de mulţi ca acum 7-8 ani, dar oricum mai numeroşi ca anul trecut, pentru această perioadă. Şi nu doar pensionari! Vin de toate vârstele”, a constatat tânăra brunetă.

Nici nivelul banilor din buzunar nu mai este întotdeauna un reper pentru cei care preferă sifonul. „Sunt pensionar militar, am peste douăzeci de milioane, dar tot n-aş renunţa la sifon! Apă minerală cumpăr doar când am musafiri, că unii sunt mai pretenţioşi”, spune un pensionar, care se recomandă simplu. La nivel de Bucureşti, oficialii Primăriei Generale consideră că mai există totuşi peste 200.   Ardealul a dat tonul

Ca şi la începutul secolului XX, când primele sifonării apăreau în Transilvania, şi în prezent revelaţia s-a produs tot în această regiune a României. La Sibiu, sifonăria aflată pe Strada Gârlei nr. 5A funcţionează din plin. „Am deschis din ’92 şi avem şi un butic aici. Dacă înainte sifonăria susţinea magazinul, de 4-5 ani este invers. Dar văd că, de două-trei luni, sifonul merge din ce în ce mai bine. Mai mult de zece cli enţi pe zi, acum! În zile de sărbătoare, merge maşina şi 12 ore!”, a remarcat Eleonora Neamţiu, administratoarea firmei Lorena SRL.

Şi în Constanţa a reînceput mania sifonului. Pe o stradă din apropierea Pieţei Brick, sifonăria merge la foc continuu.

Un tânăr în salopetă, cu şase sifoane a câte doi litri în plase, iese grăbit. „Avem pauză de masă şi m-au trimis colegii cale de trei străzi să umplu sifoanele astea! La început luam doar două, dar acum toţi din atelier vor sifon”, spune el. „Precizia”, lovitură de piaţă

Una dintre primele întreprinderi care, după 1990, a ştiut să-şi orienteze producţia în funcţie de cerinţele pieţei, a fost „Precizia” din Bucureşti. Mii de maşini de încărcat sifoane şi mii de dozatoare de suc au ieşit pe porţile acestei fabrici.

Numai că, în 2000, fabrica şi-a încetat activitatea. Aşa că nu s-au mai găsit nici piese de schimb pentru utilajele deja pe piaţă, iar posesorii au trebuit să improvizeze pentru a le ţine în funcţiune. Unii le-au vândut, alţii le-au dat la fier vechi. Dar cei care le-au păstrat şi le-au îngrijit, acum reîncep să scoată bani frumoşi de pe urma lor. Unul dintre ei este nea Mitică. Sifonăria la care lucrează este într-o zonă selectă a Capitalei - cartierul Floreasca. „Tot mai avem 10-15 clienţi pe zi. Acum, că se apropie Lăsata Secului, o să fie din nou coadă. Deja se vede asta, după clienţii care vin din ce în ce mai mulţi”, a constatat nea Mitică. Sifonul ideal, greu de găsit

Numai că foarte puţine dintre sifonării furnizează lichid de calitate. „Apa trebuie să fie cât mai pură, dintr-o sursă naturală. În plus, adevăratul bioxid de carbon alimentar pentru sifon este cel de fermentaţie, purificat, rezultat din descompunerea naturală a alimentelor - de pe lângă fabricile de spirtoase. Cel care este acum în tuburi, provenit din fabricile de CO2, provine din ardere şi nu este alimentar”, afirmă prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

El recomandă amatorilor de sifon să fie foarte atenţi la locul din care cumpără. „Trebuie văzute avizele pe care le are apa, cât şi detaliile de curăţenie din magazin”, atenţionează Mencinicopschi. „Produs după toate normele sanitare, sifonul este mult mai sănătos decât alte băuturi carbogazoase”, dă asigurări directorul ICE. ISTORIE Britanicii, descoperitorii apei carbogazoase

În urmă cu 230 de ani, britanicul pastor-chimist Joseph Priestley a demonstrat că bioxidul de carbon este dizolvabil în apă, acidulând-o. Astfel, pe la finele secolului al XVIII-lea, Londra era invadată de sifonării. Însă şi-a făcut cu greu drum spre Europa, din cauză că - spune o anecdotă - Napoleon Bonaparte a interzis sifonul în Franţa. Se pare că apa carboga zoasă i-a plăcut la început, dar după ce a aflat că provine din Anglia, a repudiat-o. La noi a ajuns cu o sută de ani mai târziu. Pe la 1900, ardelenii se de ectau vara cu „exoticul” lichid răcoritor, pentru ca în perioada interbelică sifonul să ajungă ceva comun în toate cârciumile din România.