Un soldat român a fost ucis, ieri, în Afganistan, în urma exploziei unei bombe amplasate pe o şosea.
Sergentul major Chira Claudiu se afla într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la aproximativ 50 de kilometri de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee (HMMWV) din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, sergentul major Chira Claudiu, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC. Pe timpul transportului spre spitalul din Kandahar, subofiţerul a decedat.
Militarul avea 30 de ani, era căsătorit, fiind angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2002.
Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte ,,General Leonard Mociulschi” din Predeal acţionează în Afganistan din luna ianuarie a acestui an.
"Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi este alături de familia greu încercată", se arată într-un comunicat al MAPN.
Acesta este al nouălea soldat român decedat pe frontul din Afganistan. Conform unei statistici a MAp, până în septembrie 2008, în Afganistan, au decedat opt militari şi au fost răniţi 28.
Afganistanul ne ia soldaţii
Pe 13 iunie 2008, Claudiu Marius Covrig din Batalionul 300 Infanterie "Sfântul Andrei", detaşat în Afganistan,a murit în urma unui atac cu armament uşor, pe Autostrada A1 Qalat Kabul. Patrula, formată din patru transportoare amfibii blindate, a fost atacată de forţe insurgente cu armament uşor şi aruncătoare de grenade.
Primii militari decedaţi în Afganistan au fost militarii Mihail – Anton Samuilă şi Iosif – Silviu Fogoraşi. În data de 11 noiembrie 2003, o coloană de transportoare blindate aparţinând Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, care acţiona în cadrul Operaţiunii ENDURING FREEDOM din Afganistan, în timp ce se întorcea dintr-o misiune ordonată, a fost atacată cu focuri de armă automată în zona localităţii Spin Puldac, în apropierea graniţei cu Pakistan.
În urma incidentului, sergentul-major Silviu Iosif Fogoraşi a fost împuşcat mortal, iar un alt subofiţer român a fost rănit. Ambii se aflau pe transportorul amfibiu blindat din fruntea coloanei. Subofiţerul rănit a fost transportat cu un elicopter în baza de la Kandahar şi supus unei intervenţii chirurgicale. După două operaţii şi 3 zile de luptă cu moartea, organismul sergentului major Mihail Anton Samuila a cedat pe 14 noiembrie 2003. Cei doi au fost înaintaţi, post-mortem, la gradul de sublocotenent, fiind decoraţi cu "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, cu însemn de război.
Pe 24 aprilie 2005, a murit al treilea militar român în Afganistan. Sublocotenentul Narcis Sonei a decedat în timpul unei misiuni de patrulare în districtul Panjawyi, provincia Kandahar.
Pe 20 iunie 2006, sublocotenentul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi tot în Afganistan. Militari efectuaseră o misiune de patrulare şi se întorceau la baza din Kandahar.
Al cincilea militar român decedat în Afganistan a fost Aurel Marcu. În după-amiaza zilei de 6 septembrie 2007, sergentul major Aurel Marcu a murit, iar locotenentul Nicolae Grigore şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu au fost răniţi în timpul unei intervenţii militare în provincia Zabul.
Ionuţ Cosmin Sandu este al şaselea militar român căzut la datorie în timpul unei misiuni în Afganistan. Incidentul s-a produs pe 20 martie 2008, la nord de Qalat, în timpul unei misiuni de patrulare.
Pe 31 august 2008, în urma exploziei care a avut loc pe aceeaşi autostradă A1 (Qalat-Kabul), sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu, 32 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari români care se aflau în acelaşi blindat au fost grav răniţi.