Primarul Timișoarei amenință funcționarii cu denunțuri la DNA

Primarul Timișoarei amenință funcționarii cu denunțuri la DNA

O notă internă transmisă de primarul Timișoarei e menită să bage frica în funcționarii publici care nu își văd de treabă. Nicolae Robu i-a amenințat pe angajații municipalitpții de pe Bega că îi va da pe mâna procurorilor anticorupție dacă simte cea mai mica tentativă de fraudă.

Pesemne îngrijorat de activitatea intensă a procurorilor anticorupție în ultima perioadă, care au în lucru deja  mai multe dosare care vizează administrația publică locală de pe Bega, Robu le cere angajaților primăriei atenție maximă în privința banilor publici. DNA anchetează Primăria Timișoara pentru mai multe contrcate păguboase semnate cu firme liberale, respectiv pentur schimbul de terenuri instrumentat chiar de edilul-șef, pentru demolarea ”acvariului” din centrul orașului, fiind vorba de milioane de euro prejudiciu.

”Reiterez apelul ca în tot ce faceți să acționați cu maximă rigoare în privința respectării legii. Acordați o atenție specială achizițiilor publice, decontărilor de lucrări, decontărilor aferente proiectelor/eventimentelor culturale și sportive – inclusiv celor desfășurate în cadrul asociațiilor care au Primăria/Consiliul Local ca membru asociat – și, în general, activităților susceptibile de vulnerabilități. Ținând seama de numărul mare de cazuri de trafic de influență și/sau luare de mită dezvăluite de diverse organe de anchetă în țara noastră, îmi fac datoria să atenționez că, dacă voi afla că astfel de practici au loc în Primăria Timișoara, voi sesiza imediat, eu însumi, organele abilitate să se ocupe de așa ceva, fără niciun menajament”, a transmis primarul Nicolae Robu într-o nota internă. Aceasta  este a șaptea notă internă a edilului-șef de la Timișoara, și a fost emisă pe 19 februarie.