Băsescu le cere poliţiştilor să fie mai duri în lupta cu infractorii

Băsescu le cere poliţiştilor să fie mai duri în lupta cu infractorii

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, ieri, poliţiştilor să fie mai duri cu infractorii şi să nu se teamă să facă uz de armă, atunci când este cazul.

Aşa susţin surse din conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), prezente la o discuţie cordială cu pre şedintele, purtată la finalul ceremoniei de învestire a ministrului Dan Nica. „Preşedintele a dat drept exemplu negativ cazul poliţistului arădean care a sărit pe capota maşinii unui contrabandist de ţigări, încercând astfel să-l oprească. «Dar de ce agentul nu a făcut uz de armă»?“, ar fi întrebat şeful statului.

Răspunsul a venit prompt din partea chestorului Anghel Andreescu - spun sursele citate - care i-a explicat lui Băsescu că, în cazul în care infractorul ar fi fost rănit, poliţistul ar fi trebuit să treacă printr-o anchetă dură şi interminabilă. „Trebuie să schimbăm această situaţie, poliţiştii trebuie să-şi recapete autoritatea“, ar fi spus şeful statului, care a adăugat că oamenii legii trebuie respectaţi, mai ales în condiţiile în care doar 2%-3% dintre ei „calcă strâmb“.

Băsescu nu a uitat nici de „eternii“ angajaţi ai MAI, care, de ani buni, ocupă funcţii în conducerea instituţiei, unii dintre ei aflându-se încă la comanda unor direcţii din minister, după ce au trecut prin „vechea gardă de secretari de stat“. „Tu eşti veşnic aici!“, i s-ar fi adresat, cu un zâmbet larg, Băsescu lui Ilie Ştefan, fost secretar de stat în perioada guvernării Năstase şi actual şef al Direcţiei Generale pentru Comunităţi Locale a MAI.

Ne puteți urmări și pe Google News