Românii ar putea să meargă în vacanţa de Paşte, folosind tichetele de vacanţă. Şi asta pentru că Guvernul a aprobat acordarea acestor tichete. Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că valoarea acest tichete poate fi cuprinsă între unu şi patru salarii. Sindicaliştii au afirmat, la finele lunii trecute, că valoarea tichetelor ar urma să fie de 2.000 de lei de persoană, de care vor beneficia un milion de persoane. Potrivit planului de măsuri anticriză, acordarea tichetelor necesită un efort bugetar de două miliarde de lei.
Tichete vor primi doar angajaţii care au carte de muncă şi minimum şase luni vechime în cadrul companiei. Oficialii din MT speră că această măsură îi va încuraja pe români să-şi petreacă vacanţele în ţară şi, în acelaşi timp, va reduce turismul la negru.
„Cei care au structuri de cazare nedeclarate vor fi astfel constrânşi să aducă turismul în zona fiscalizată, ceea ce ar aduce un mare câştig la buget“, a afirmat Udrea.
Propunerea tichetelor de vacanţă nu-i aparţine noului ministru al Turismului, fiind vehiculată încă din 2006.
Udrea salvează turismul cu tichete de vacanţă
Introducerea tichetelor de vacanţă, măsură cuprinsă în programul anticriză, poate „revigora“ turismul românesc, în situaţia în care, acum, mare parte dintre români aleg destinaţii străine cu preţuri mai acceptabile.
Oficialii din Ministerul Turismului speră că această măsură îi va încuraja pe români să-şi petreacă vacanţele în ţară şi, în acelaşi timp, va reduce turismul la negru.
„Aceia care au structuri de cazare nedeclarate vor fi astfel constrânşi să aducă turismul în zona fiscalizată, ceea ce ar fi un mare câştig la buget. În plus, atunci când vor folosi aceste tichete, beneficiarii vor face şi alte cheltuieli, ceea ce înseamnă mai mulţi bani la buget“, a afirmat Elena Udrea. Aceasta speră că, odată cu tichetele, hotelierii vor declara exact numărul de turişti pe care i-au găzduit.