Mii de români plecaţi să muncească în serele din sudul Spaniei trăiesc în condiţii greu de imaginat, înghesuiţi în locuinţe comune şi fără asistenţă medicală. Muncesc zi lumină în serele de căpşuni, expuşi, fără nici un fel de protecţie, la pesticidele cu care sunt stropite fructele. La căderea serii se întorc frânţi de oboseală în locuinţele comune, unde se înghesuie 15 – 20 de suflete în patru camere. Au un singur duş şi o bucătărie mizeră, iar adeseori rămân fără curent sau apă. N-au medici, iar cine leşină pe câmp trebuie să se descurce fără asistenţă.

În astfel de condiţii muncesc mii de „căpşunari” români din provincia Huelva, sudul Spaniei, oameni care şi-au lăsat casele şi familiile din România în schimbul unor salarii ce nu vor putea compensa niciodată umilinţele îndurate.

Condiţia de semi-sclavie a căpşunarilor români a ajuns pentru prima oară în atenţia Parlamentului European miercuri, prin mărturia româncei Tudoriţa-Viorica Mohan, invitată să-şi relateze experienţa în cadrul seminarului „Precaritatea mâinii de lucru sezoniere şi agricultura industrială”, organizat de europarlamentarul român Daciana Sârbu. „Nu suntem sclavi şi nu trebuie să fim obligaţi să muncim în astfel de condiţii”, a spus ea, cu vocea voalată de emoţie, în faţa europarlamentarilor şi jurnaliştilor prezenţi la conferinţă.

Evul mediu în variantă modernă Fostă angajată la poştă într-un sat de lângă Mediaş, Tudoriţa a plecat prima oară cu contract în Spania, în 2004, împinsă de necesitatea de a-şi întreţine cei doi copii. La primul angajator a fost bine, însă în al doilea an a avut parte de condiţii infernale. „Zilnic ni se întrerupea curentul după ce veneam de la câmp. Femeile stăteau nespălate şi nemâncate, pentru că nu aveau timp să-şi pregătească ceva. Problema s-a rezolvat abia după ce au refuzat să mai iasă la muncă”, a povestit Tudoriţa pentru EVZ. Pe câmp, „supraveghetorii spanioli ne vorbeau foarte urât, mi-e şi ruşine să vă spun”, iar dacă ţi-era rău n-aveai decât să zaci pe margine până îţi reveneai. „O dată mi-a fost rău şi am căzut pe jos. Nu m-a ajutat nimeni, a trebuit să stau restul zilei singură în maşină”.

În unele sere nu ai apă sau veceuri, iar „fetele se descurcă cum pot”. Plantele sunt stropite cu chimicale concentrate, la doi paşi de culegătoare „Nu ni se dă nici un fel de echipament de protecţie... mănuşi, măşti sau salopete. Sunt zile în care fetele ies din solarii pentru că nu au aer. Două poloneze au leşinat, iar celelalte colege n-au mai vrut să vină la muncă”, mai povesteşte femeia, arătându-ne efectele alergiei la piele căpătată de la pesticide.

Visul unei munci decente Pentru că s-a înscris într-un sindicat local şi a acuzat încălcarea celor mai elementare drepturi, Tudoriţa a fost dată afară, iar acum supravieţuieşte cu greu din ajutorul de şomaj. „Mi-au spus că ştiu prea multe, iar dacă voi fi prinsă pe câmp îmi vor rupe picioarele”, spune ea. S-a stabilit în satul Almonte, unde mai trăiesc alţi 4000 de români, şi mai strănge un ban făcând curăţenie prin casele spaniolilor. Şi-a adus copiii în Spania, iar viitorul ei nu mai are nici o legătură cu România. „E greu, dar nu mă dau bătută”, mai spune Tudoriţa, a cărei dorinţă cea mai mare e să-l convingă pe primarul din Almonte să deschidă o fabrică de marmeladă sau de iaurturi, unde să poată munci în condiţii decente.

Povestea Tudoriţei Mohan a impresionat asistenţa europeană însă, după cum remarcau şi membrii sindicatelor spaniole prezenţi la conferinţă, UE pare mai preocupată mai mult de protejarea legilor concurenţei decât de protejarea drepturilor muncitorilor sezonieri.

RENTABILITATE

Est-europenii, înlocuiţi de africani

• În provincia andaluză Huelva muncesc în jur de 33.000 de lucrători sezonieri, majoritatea proveniţi din România şi Polonia. Angajatorii spanioli preferă femeile, pentru că e mai sigur că acestea se vor întoarce la familiile lor din ţara de origine, dar şi pentru că manevrează cu mai multă delicateţe căpşunile.
• În prezent, companiile se reorientează către imigranţii ilegali extracomunitari, în special africani, care nu pun întrebări şi nu au pretenţii financiare. În lipsa unui control real din partea guvenului local, angajatorii fac ce vor, iar eforturile sindicatelor locale de a constata condiţiile de lucru întâmpină obstacole nenumărate, de la ameninţări cu violenţa şi până la intervenţia „eficientă” a poliţiei locale.

„Căpşunele nu cresc în lăzi” „Căpşunele nu cresc în lăzi”, a declarat, în deschiderea seminarului de la Parlamentul European, europarlamentarul Daciana Sârbu, membră a Comisiei pentru mediu, sănătate şi siguranţă alimentară a PE. În opinia sa, consumatorii europeni ar trebui să înţeleagă preţul real al producerii căpşunelor, dar şi riscurile pentru sănătate ridicate de aceste fructe tratate intensiv cu substanţe chimice.

„Românii sunt prea des discriminaţi, supuşi abuzurilor sau transformaţi în victime, deşi cei mai mulţi dintre ei doresc să câştige o pâine cinstită în Europa. În Huelva, pentru un salariu modest, îşi riscă sănătatea, poate chiar şi viaţa”, a subliniat oficialul român, solicitând Comisiei Europene să reglementeze cu claritate drepturile muncitorilor sezonieri.

Daciana Sârbu a lansat miercuri şi o broşură cu sfaturi utile pentru românii care pleacă în provincia Huelva ca muncitori sezonieri, bazată pe legislaţia spaniolă a muncii. Aceasta va fi distribuită gratuit la oficiile forţei de muncă din ţară. În prezent, la Comisie există un proiect de directivă care va impune reglementări mai stricte pe piaţa muncii sezoniere.

Contracte doar în limba spaniolă Românii şi polonezii sunt angajaţi în provincia Huelva în baza aşa numitelor „contracte de origine” semnate de Spania cu ţările cu care există acorduri de fluxuri migratoare. În fiecare an, mii de români stau la cozi interminabile în faţa agenţiilor de ocupare a forţei de muncă din Bucureşti şi din alte 5 judeţe, cu speranţa că vor fi aleşi.

Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) are calitate exclusiv de organizator, iar la selecţie participă doar reprezentanţii ministerului Muncii spaniol, ai ambasadei Spaniei şi ai angajatorilor, nu şi din partea română.

Sezonul de cules se desfăşoară în perioada 15 ianuarie – 30 mai şi, în cazul în care angajatorii au fost mulţumiţi de lucrători, aceştia primesc în anul următor, automat, contractul prin poştă. Deşi au trecut şapte ani de la primul val de angajări, chiar şi astăzi contractele sunt redactate exclusiv în limba spaniolă, iar mulţi dintre lucrători habar nu au ce semnează.

Fructele chimice În regiunea Huelva se practică o agricultură de tip industrial, bazată pe folosirea excesivă a pesticidelor, iar o mare parte din culturi se învecinează cu o zonă extrem de poluată, unde, pe o suprafaţă de circa 100 de hectare, este concentrată aproape întreaga industrie chimică a Spaniei. Problema a fost semnalată anul trecut de câţiva membri ai Sindicatului Naţional al Agricultorilor PROPACT, care au vizitat serele pentru a observa condiţiile de muncă ale românilor. Lucrătorii le-au povestit că, în fiecare dimineaţă, pe solarii şi pe căpşuni poate fi observat un strat fin de culoare galbenă, provenit de la combinatul chimic. Semnalarea a fost preluată de europarlamentarul Daciana Sârbu, care a trimis Comisiei Europene o întrebare scrisă privind "situaţia lucrătorilor sezonieri din provincia Huelva şi emisiile radioactive de cesiu".

Comisia a oferit un răspuns mai mult decât evaziv, în care specifică interdicţia discriminării cetăţenilor români şi bulgari din punct de vedere al condiţiilor de muncă şi obligaţia autorităţilor regionale de „a lua măsuri pentru a evita posibila deteriorare a habitatelor naturale precum şi perturbarea speciilor produsă de activitatea agricolă”.