Crin Antonescu ar putea candida la prezidenţiale

Crin Antonescu ar putea candida la prezidenţiale

Vicepreşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că şi-ar putea depune candidatura pentru şefia Partidului Naţional Liberal şi pentru funcţia de preşedinte al României. Condiţia este ca în martie să fie convocat un congres extraordinar al partidului. "Dacă şi numai dacă va avea loc un congres extraordinar, există posibilitatea să depun candidatura la aceste două funcţii, în ordinea în care se vor vota, dacă ele se vor vota. Eu sunt convins că e nevoie de un congres extraordinar în martie", a afirmat Antonescu, pentru Mediafax.

În cazul în care congresul va fi amânat pentru anul viitor, "PNL pierde startul şi, din acel moment, eu nu mai sunt preocupat de formulele pe care le putem găsi mai târziu pentru candidatul la preşedinţie", a adăugat liderul liberal, care a subliniat că, în opinia sa, preşedintele partidului trebuie să fie candidatul PNL pentru prezidenţiale.

Afirmaţiile lui Crin Antonescu vin în contextul mişcărilor produse în ultimul timp în Partidul Naţional Liberal.

Într-un interviu pentru EVZ, acordat în urmă cu două săptămâni, Ludovic Orban aprecia că actualul şef al PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, nu mai are aceeaşi eficienţă ca înainte de alegeri. "El nu mai poate, PNL are nevoie de o primenire", afirma Orban.

La numai o săptămână, Crin Antonescu spunea însă că "nu se poate vorbi despre Tăriceanu ca despre un lider epuizat".

"Cred că toţi liderii actuali ai PNL-ului, inclusiv domnul Tăriceanu, au un cuvânt de spus în politica românească şi în acest partid. Că partidul va decide, la un Congres Extraordinar, să continue sau nu domnul Tăriceanu în funcţia de preşedinte este altă chestiune. Dar, cred că nu se poate vorbi despre domnul Tăriceanu ca despre un lider politic epuizat. De altfel, puterile, cred că este cel mai important să şi le demonstreze PNL prin desemnarea unui candidat la preşedinţie şi prin prestaţia acelui candidat la preşedinţia ţării", comenta Antonescu pentru evz.ro.  

Ne puteți urmări și pe Google News