Timişoara: Troleibuzele, verificate de Curtea de Conturi
- Adam Popescu
- 27 ianuarie 2009, 15:41
Inspectorii Curţii de Conturi Timişoara au constatat unele nereguli în derularea unui contract în valoare de 21,39 milioane de euro, încheiat de primărie, prin Regia Autonomă de Transport, pentru cumpărarea a 50 de troleibuze Skoda.
Actele de control ale inspectorilor Curţii au vizat aspecte punctuale din cadrul Caietului de sarcini care a fost adjudecat de câştigătorul ceh al licitaţiei. Astfel că, troleibuzele care au fost livrate municipalităţii au cu opt locuri mai puţin, 22 faţă de 30, iar greutatea lor este mai mare cu o tonă decât cele 18.000 kg prevăzute în contract.
De asemenea, capacitatea pentru locurile în picioare este de numai 59 de persoane, faţă de cele 65 solicitate, în timp ce rampa pentru persoanele cu handicap se manevrează manual şi nu hidraulic.
„Noi am încheiat actele de control, la cele două instituţii, inclusiv procesele verbale de control şi am dispus unele decizii către ei. Deocamdată am solicitat o expertiză tehnică de specialitate la troleibuzele contractate, pentru că diferenţele constatate sunt în primul rând de ordin tehnic”, spune Ioan Condan, director adjunct al Curţii de Conturi Timiş.
În acelaşi raport se mai precizează faptul că aproape 80% din troleibuze aveau defecţiuni tehnice la sosirea lor în Timişoara.
„Noi nu am făcut altceva decât să dăm banii, pentru că acest contract s-a derulat prin regia de transport local. Ei răspund”, a declarat Flavius Boncea, purtătorul de cuvînt al primăriei timişorene.
Ioan Goia, directorul Regiei Autonome de Transport Timişoara nu a vrut să comenteze decizia Curţii de Conturi. Dacă expertiza tehnică constată diferenţe între prevederile Caietului de sarcini şi unităţile de transport livrate de Skoda, ceea conduce şi la diferenţe de preţ, atunci sancţiunile aplicate persoanelor vinovate pot fi de ordin penal.