Geoană: Salariile şi pensiile mici vor creşte de la 1 martie
- Adam Popescu
- 23 ianuarie 2009, 16:45
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat astăzi, în cadrul unei vizite de lucru la Iaşi, că este necesară creşterea salariilor şi a pensiilor mici şi mijlocii.
"Este o măsură socială corectă, astfel încât să se poată descurca şi cei cu venituri mici", a precizat Geoană, adăugând că PSD nu a stabilit, deocamdată, planfonul până la care vor creşte pensiile şi salariile din educaţie, iar acest lucru va fi anunţat săptămâna viitoare, o dată cu finalizarea bugetului de stat.
"Plafonul va fi stabilit joi şi cred că va fi o majorare consistentă pentru pensiile mici şi mijlocii. În ceea ce priveşte salariile profesorilor, acestea vor creşte pe acelaşi principiu. Ne gândim la o plafonare a salariilor mari din educaţie", a apreciat liderul PSD.
Criza- o oportunitate pentru România
Preşedintele PSD a apreciat că situaţia economică dificilă în care se află România poate fi privită ca o "oportunitate pentru a cheltui banul public mai eficient".
Referitor la măsurile anticriză ce vor fi luate în perioada următoare, social-democratul consideră că acestea "nu trebuie făcute pe spatele oamenilor obişnuiţi".
-
Propunem un masiv program de investiţii publice
-
Propunem o investiţie masivă în agricultură
-
Trebuie să îi ajutăm pe cei cu venituri modeste
-
Vrem majorarea pensiilor mici de la 1 martie
-
Vrem să creştem în mod susţinut salariile din învăţământ
-
Va trebui să demarăm energic proiectele din infrastructură
-
Va trebui să creştem cu prioritate pensiile mici şi mijlocii
-
O parte integrată a pachetului anticriză este continuarea majorării pensiilor