SIBIU. Casa președintelui, păzită mai ”lejer” când e plecat în deplasare | GALERIE FOTO
- Traian Deleanu
- 15 ianuarie 2015, 10:38
Un SPP-ist în fața casei, unul pe străduța din spate și un echipaj de Poliție parcat două străzi mai încolo reprezintă paza și protecția domiciliului președintelui României.
Situată pe o stradă circulată a Sibiului, casa președintelui Klaus Iohannis este păzită permanent de un reprezentant al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), aflat într-un Logan parcat chiar vizavi de casă. De câte ori este anunțată venirea sau plecarea cuiva, respectivul ofițer coboară din mașină, supraveghează zona și decide când poate fi deschisă poarta. Un alt ofițer supraveghează străzile din spatele casei lui Iohannis, deși străzile respective nu au legătură cu grădina prezidențială (până la aceasta mai este un rând de case).
Orice suspect este legitimat
Nu am apucat să tragem două cadre de la o distanță de aproximativ 300 de metri, căci ofițerul SPP aflat în fața casei lui Iohannis i-a și apelat pe cei doi polițiști de serviciu, aflați în Loganul inscripționat și parcat la două străzi de casa președintelui. ”Nu dumneavoastră ați fost și ieri? Căci așa ne-au spus colegii, că și ieri a mai fost cineva de la presă?”, au întrebat, joviali, polițiștii, în timp ce își notau datele de identificare.
Un SPP-ist pentru Prima Doamnă
Dacă în prima zi după alegerea lui Klaus Iohannis, soția acestuia a putut fi oprită pe stradă foarte ușor, odată devenită oficial soția președintelui României, Carmen Iohannis are permanent alături de ea gardă de corp. Cu mașina de serviciu, un ofițer SPP îi asigură escorta lui Carmen Iohannis atât înspre serviciu, cât și către alte destinații în interes personal.
Agitație când e Iohannis e acasă
Dacă în lipsa lui Iohannis, pe strada Bâlea din Sibiu e ”mai liniște”, în zilele când fostul primar se întoarce acasă (de obicei la sfârșit de săptămână), agitația crește. Acasă la Iohannis ajung odată cu acesta și ofițerul care îl însoțește în Mercedes-ul de serviciu, alături de șofer. Un alt echipaj SPP urmărește mașina prezidențială dintr-un BMW care, de asemenea, este parcat în curtea președintelui. În fine, un Renault și un Duster ale aceluiași serviciu de pază sunt parcate în apropiere și patrulează în zonă la diferite intervale de timp.
Pază cu repetiție
Nu este prima dată când casa lui Klaus Iohannis este păzită non-stop. În 2009, înaintea alegerilor prezidențiale în cadrul cărora primarul Sibiului era propunerea opoziției pentru funcția de premier, în curtea casei de pe strada Bâlea a fost aruncată o scrisoare, în care Iohannis era amenințat cu moartea. Timp de mai bine de un an după aceea, casa lui Iohannis a fost supravegheată non-stop de un echipaj al Poliției locale, aflat într-un Logan parcat în locul unde, acum, stau ofițerii SPP.