Garda de ieniceri ai lui Erdogan face deliciul internauților. Cum l-a primit președintele turc pe liderul palestinian

Garda de ieniceri ai lui Erdogan face deliciul internauților. Cum l-a primit președintele turc pe liderul palestinian

Gărzi semeţe afară, războinici în zale şi cu mustăţi false: preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit ieri, la Ankara, pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, înconjurat de o neobișnuită escortă militară care a făcut deliciul internauţilor, relatează AFP.

Nedorind să se limiteze la tradiţionala paradă a trupelor în ţinute festive, Erdogan a ales să se fotografieze alături de invitatul său în noul şi extrem de controversatul său palat, la picioarele unei scări “garnisite” cu bărbaţi în uniforme de epocă, ce păreau aduşi direct dintr-un muzeu.

Cu toate acestea, aspectul un pic prea nou al costumelor a semănat dubii privind autenticitatea lor, pe reţelele sociale, care au ironizat iniţiativa şefului de stat islamo-conservator. “Un circ otoman la palat”, a scris celebrul editorialist Kadri Gursel pe contul său de Twitter.

Alţi utilizatori ai reţelei au folosit fotografia oficială a celor doi responsabili în faţa ciudatei lor escorte, adăugând personaje din “Războiul stelelor” sau din saga cu Harry Potter.

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenţia de presă oficială Anadolu a sărit în apărarea preşedintelui, explicând în mod doct că cei 16 războinici “bătători la ochi” reprezentau fiecare unul dintre cele 16 imperii din istoria turcă, de la imperiul hun până la cel otoman (1299-1923), trecând prin epocile mongole şi seldjukize.

Nostalgic pentru trecutul glorios al ţării sale, Erdogan a suscitat o vie polemică după ce s-a mutat anul trecut într-un palat nou nouţ, pe cât de grandios, pe atât de costisitor. Noua clădire numără 1.150 de camere şi a costat 490 de milioane de euro, amintește Agerpres. Detractorii lui Erdogan au văzut în acest palat o ilustrare a “nebuniei grandorii” şi a derivei autoritare pe care o reproşează preşedintelui turc, la putere din 2003.

Erdogan a respins aceste critici, dând asigurări că acest palat nu este o proprietate privată şi că el va contribui la “prestigiul Turciei”.