Fostul senator UDMR, Peter Eckstein Kovacs, a fost numit astăzi în funcţia de consilier prezidenţial pentru minorităţi în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea lui Kovacs în această funcţie, informează Administraţia Prezidenţială.
Eckstein, şef al platformei liberale din UDMR, a ratat intrarea în Parlament la alegerile din noiembrie, anul trecut.
De asemenea, tot astăzi, şeful statului a semnat decizia privind eliberarea din funcţia de consilier de stat a Danielei Nicoleta Andreescu, din cadrul Departamentului Constituţional Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale.
Andreescu va coordona Secretariatul General al Guvernului, potrivit deciziei prim-ministrului Emil Boc, publicată ieri în Monitorul Oficial.
În această săptămână se vor desemna şi secretarii de stat aferenţi fiecărui minister şi regii.