Amplă manifestație la New York pentru a denunța violența excesivă a poliției

Amplă manifestație la New York pentru a denunța violența excesivă a poliției

Mii de persoane au manifestat aseară la New York pentru a denunța, așa cum au făcut alți americani la Ferguson sau la Cleveland, violențele rămase nepedepsite ale poliției care sporesc tensiunile rasiale din țară, scrie AFP.

Pentru a doua noapte consecutiv, locuitorii New Yorkului, care au luat cu asalt Podul Brooklyn, și-au exprimat indignarea după decizia unui mare juriu de a nu inculpa un polițist alb, responsabil de moartea unui afro-american tată de familie. în această vară.

Decesul lui Eric Garner a avut loc cu câteva săptămâni înainte ca un adolescent de culoare neînarmat să fie împușcat de un polițist alb la Ferguson, declanșând săptămâni de violențe în această suburbie a orașului St Louis din statul Missouri (centru).

Joi, procurorul general al SUA, Eric Holder, a prezentat concluziile unei anchete acuzatoare pentru poliție într-un alt scandal, la Cleveland, în Ohio (nord), unde un băiat de culoare în vârstă de 12 ani a fost ucis de un polițist pe 22 noiembrie.

Poliția din Cleveland a folosit "excesiv" forța în trecut, a afirmat Eric Holder, el însuși de culoare, care s-a deplasat la fața locului în cadrul unui turneu în mai multe circumscripții ale poliției din întreaga țară, acuzată de uciderea mai multor afro-americani de către polițiști albi.

Tamir Rice, un băiat de culoare în vârstă de 12 ani, a fost ucis în timp ce se juca cu un pistol de jucărie. Într-o înregistrare video acuzatoare, polițistul trage în el la doar câteva secunde după ce a coborât din mașină.

Joi seară, mii de locuitori ai New Yorkului s-au strâns inițial în piața Foley, în sudul Manhattanului, în apropiere de primărie și de cartierul general al poliției orașului, purtând pancarte pe care se putea citi: "Viața negrilor contează", "Rasismul ucide" sau "Ferguson e peste tot". În timp ce numărul manifestanților creștea, poliția a închis principalul tunel care face legătura dintre Manhattan și New Jersey, canalele de televiziune prezentând imagini cu mii de manifestanți adunați în vestul Manhattanului.

Pe 17 iulie, Eric Garner, suspectat că vindea ilegal țigări la New York, a fost imobilizat la sol și strâns de gât de un polițist alb. El a încetat din viață la scurt timp după ce a început să se plângă că nu poate respira. Medicul legist a ajuns la concluzia că a fost vorba despre o crimă.

În cursul zilei de ieri, primarul democrat al metropolei americane, Bill de Blasio, a cărui soție este de culoare iar copiii metiși, a lansat un nou apel la calm. "Frustrarea este de înțeles. În spatele nostru sunt secole de rasism, însă, acționând împreună, putem depăși această poveste", a declarat el.

Decizia de la New York de a nu inculpa polițistul s-a făcut ecoul unui anunț similar la Ferguson, unde un mare juriu a refuzat pe 24 noiembrie să pună sub acuzare un alt polițist alb, responsabil de moartea la începutul lunii august a lui Michael Brown. Darren Wilson a tras de 12 ori asupra unui afro-american în vârstă de 18 ani neînarmat.

Democrata Hillary Clinton, posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2016, a lansat joi un apel pentru o reformă a sistemului penal și a metodelor polițienești din Statele Unite. La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a îndemnat joi Statele Unite să se asigure că polițiștii vor răspunde pe viitor de acțiunile lor.

Cu toate acestea, polițiștii din Ferguson și New York nu sunt la adăpost de punerea sub acuzare. Procurorul general, Eric Holder, a deschis două anchete federale pentru a stabili dacă au fost încălcate drepturile civile ale victimelor.