Pe parcursul crizei din Ucraina, așa cum am mărturisit în mai multe rînduri, am urmărit nu numai presa Occidentală, dar și cea rusească. Moscow Times, Russia Today mi-au oferit și punctul de vedere al Rusiei într-o dispută geopolitică planetară în care presa, atît cea occidentală, cît și cea rusă, au devenit combatante de o parte și de alta. Între cele două tururi, am plasat pe tabletă și pe laptop, alături de site-urile tradiționale Ziare.com. HotNews, Reporter virtual, Evenimentul zilei, și DCNews, Romania tv, Jurnalul național, ba chiar și Antena 3.

Pe telecomanda mea, televiziunile de știri stau umăr la umăr. Înaintea celui de-al doilea tur, cînd voiam să știu ce se mai spune în Lumea talkshow-urilor, săream peste Antena 3 și România tv, pentru a mă opri la  Realitatea tv și la B1tv. Între cele două tururi,  m-am oprit și la cele două televiziuni nesuferite – Antena 3 și România tv.

Din același motiv pentru care pe parcursul Crizei Ucrainene am accesat și site-urile rusești.

Pentru a afla și punctul de vedere adversar.

Caragiale scria undeva despre cum află el adevărul despre numărul de participanți la o demonstrație anti-guvernamentală.

Lua numărul dat de oficialități, numărul dat de ziarele de Opoziție, le aduna și le împărțea la doi.

Așa am făcut și eu acum, între două tururi, cînd isteria electorală a cuprins presa noastră liberă și independentă într-o măsură mai mare decît a cuprins clasa politică.

La o adică, urmărindu-l pe Klaus Iohannis, aveai impresia că nu el candidează, ci jurnaliștii strînși pe unele site-uri și pe unele televiziuni, mai ceva decît comunarzii pe Baricadele Comunei din Paris.

Normal ar fi fost să citesc doar site-urile și să urmăresc doar televiziunile independente.

Am făcut asta pînă la primul tur.

Citeam site-ul Gândul, cel mai bun site de știri și documente în premieră, Reporter virtual, pentru informațiile din lumea presei, dar și pentru obiectivitatea cu care aborda prestația televiziunilor noastre, urmăream Realitatea tv pentru că mi se părea un post care reușise să evite capcana televiziunii de partid, cum erau Antena 3 și România tv.

Firește, de la Ziare.com pînă la HotNews, site-urile frecventate de mine erau anti-Ponta.

Slavă Domnului!

Nu cred să existe ziarist tînăr sau bătrîn care să fi scris măcar un sfert din textele anti-Ponta semnate de mine.

Nu cred să existe ziarist tînăr sau bătrîn care să-i fi pus atîtea porecle, care să-i fi trîntit atîtea pamflete.

Nu pot să nu recunosc că Victor Ponta nu m-a atacat niciodată.

Un alt politician în locul lui m-ar fi înjurat în public de nu m-ar fi spălat nici Dunărea la nivelul cotei de inundații.

Ca jurnalist, dar și ca eseist interesat de meditația asupra media, nu cred în obiectivitatea absolută a  presei. Pînă la urmă, ziaristul, ca și scriitorul, ca și actorul, ca și savantul, are nu numai creier, dar și inimă. E normal ca-n scrisul lui despre un personaj, despre un eveniment, chiar și despre o țară, să se strecoare subiectivitatea dată de emoție.

Dar una e să-l înjuri pe un politician și alta e să minți cînd e vorba de informații despre el.

Una e să-și placă un partid politic și alta e să minți de dragul acestui partid.

Unii cititori, dintre cei care nu mă cunosc, au rămas nedumeriți de pozițai adoptată de mine față de protestele din week-end în chestiunea votului din Diaspora.

Despre comportamentul PSD față de această chestiune am scris în Evenimentul zilei comentariul intitulat Prin Victor Ponta se văd aroganța și lăcomia Ciocoilor din PSD.

Protestul mi s-a părut legitim.

Cu o singură condiție:

Să fie legal.

Ori în multe locuri el n-a fost autorizat.

Organizatorii n-au catadicsit să ceară autorizație.

Cînd m-am întrebat pe cristoiublog.ro de ce nu critică deontologii și deontoloagele pasivitatea jandarmilor, cum s-a întîmplat în cazul mitingului neautorizat al Antenei 3, mi s-a răspuns că mitingul Antenei 3 era împotriva statului de drept, pe cînd cel de acum era împotriva Ciumei roșii.

Așa cum am mai scris și așa cum am mai spus, am votat și-n  primul tur și-n al doilea cu Klaus Iohannis. Înaintea turului al doilea am scris pe cristoiublog.ro textul nu întîmplător intitulat Eu nu votez împotriva lui Victor Ponta. Eu îl votez pe Klaus Iohannis.

Una e însă opțiunea cetățeanului Ion Cristoiu și alta opțiunea jurnalistului Ion Cristoiu. Ca și în 2004, ca și în 2009, în campania electorală am ținut să fiu cronicar al întrecerii  și nu chibiț al unuia sau al altuia dintre candidați.

De ce?

Nu vreau să invoc binecunoscuta regulă profesională a obiectivității care trebuie să definească atitudinea noastră, a gazetarilor, în toate împrejurările. Am scris și vorbit de sute de ori despre grava încălcarea regulilor profesionale de  Antena 3 și România tv. Prin ce ne deosebim noi, cei care am criticat și criticat vuvezilismul presei PSD, de Antena 3, România tv,  de Jurnalul național, dacă ne trasformăm în chibiți ai ACL. ACL e o alianță politică de conjunctură. Klaus Iohannis e înainte de toate un politician. Mai nimerit să fie președinte decît iresponsabilul vesel. A ajuns președinte. Cine-mi spune că nu va dezamăgi? Dacă așa se va întîmpla, ce se vor face jurnaliștii care, asemenea lui Bogdan Rareș, au ajuns să declare mîndri că au încălcat grav normele profesionale, au manipulat și au mințit pe post de chibiți de Cișmigiu ai candidatului ACL?

Dacă sunt cît de cît gazetari și nu niște amatori de ciozvîrte prezidențiale, vor fi în situația în care am fost eu în 1997. Chibiț electoral al lui Emil Constantinescu, am primit o lovitură în moalele capului constatînd, după ce candidatul CDR a ajuns președinte, că repetă, ca trase la indigo, greșelile pentru care-l beștelisem pe Ion Iliescu. N-apucase să se răcească bine cadavrul alegerilor că Emil Constantinescu o și răsplătise pe mediocra Alina Mungiu Pippidi cu postul de șef al știrilor la TVR. Post în care hiperbolizanta s-a apucat să taie și să spînzure, să calce în  picioare Opoziția după sloganul Șapte ani voi. Șapte ani noi!

Hiperbolizanta a fost consiliera de taină a lui Klaus Iohannis.

Cine ne spune că n-o vom vedea cocoțată în Dealul

Cotrocenilor pe post de șefă a Administrației prezidențiale, iar pe bărbatu-său, adus pe post de istoric oficial al Epocii Klaus Iohannis?!

Din perspectiva acestei exeperiențe, dar  și altora, îmi permit să-i sfătuiesc pe tinerii gazetari care mai cred că profesia lor e cea mai importantă din lume.

Nu faceți eroarea mea capitală de a investi sentimental în politicieni!

Politicienii își au lumea lor, a politicienilor, redusă la crunta bătălie pentru putere.

Noi, jurnaliștii, avem lumea noastră, lumea nobilei bătălii pentru Adevăr.

Față de politicieni nu trebuie să avem nici simpatie, nici antipatie, nici dragoste și nici ură.

Față de politicieni trebuie să avem atitudinea zoologului față de broasca de pe masa de disecție:

Răceala de bisturiu.