Prima menţiune scrisă referitoare la existenţa Bucureştiului datează de la 20 septembrie 1459 (conform hrisovului acordat de Vlad Ţepeş lui Andrei, Iova şi Drag cu ocazia întăririi occinelor acestora de la Ponor-Oltenia şi a scutirii lor de obligaţiile faţă de domnie).
Legenda însă spune că demult, demult, un cioban pe nume Bucur s-a stabilit în zona unde se află acum Capitala. Respectiv, prin prin luncile Dâmboviţei trăiau puţini oameni şi a venit un cioban pe nume Bucur, care şi-a aşezat stâna pe lângă apele Dâmboviţei. Legenda este frumoasă, dar potrivit istoricilor nu prea se verifică. Părerile sunt diverse printre bucureşteni, atât pe forumuri, cât şi în cadrul vox pop-urilor, la întrebarea „Cine a întemeiat Bucureştiul?”, răspunsurile fiind dintre cele mai diverse. De departe răspunsul cel mai „edificator” este cel dat de un copil: „Bucureştiul? Păi l-a întemeiat o persoană!”. Eşti să râzi, dar după ce studiezi „problema” din punct de vedere istoric realizezi că, într-adevăr Bucureştiul a fost întemeiat de o persoană, dar nu se ştie prea bine ce era cu ea!
Toate obsevaţiunile Există hrisovul sus-menţionat, al cărui original este păstrat la Biblioteca Academiei Române. În rest, din punct de vedere istoric sunt puţine izvoare. Locotenent-colonelul Dimitrie Papazoglu scria la 1891, lucrarea "Istoria fondării orasului Bucureşti - capitala Regatului Roman - de la 1330 până la 1850 - culeasă după mai mulţi scriitori vechi" (lucrare reeditată de Editura Curtea Veche). Dacă citeşti cu atenţie, autorul se îndoieşte de fondarea oraşului de către Bucur ciobanul: „în Tradiţiile ce se zic de Bucur ciobanul, că el a fondat o bisericuţă a Sf. Tanasie de la Radu Vodă şi că după numele său s-a numit oraşul, sunt cu totul neexacte, fiindcă toate observaţiunile ce am putut face (...) arată că bisericuţa este în adevăr făcută de Alexandru Vodă, la anul 1568, fiul lui Mircea Vodă, zis Ciobanu, pe locul cimitirului, lângă mănăstirea clădită de el între baltă şi Dâmboviţa, în marginea Bucureştilor".
Frumos este
Legenda potrivit căreia numele oraşului vine de la ciobanul Bucur, care ar fi construit şi biserica Sf. Tanasie (Atanasie), legendă pe care o combate D. Papazoglu, se întâlneşte încă de la 1761. Într-un manuscris al misionarului catolic Blasius Kleiner, dedicat Ţării Româneşti, Banatului şi Transilvaniei. Kleiner scria: "Se spune că acest oraş îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, de la un haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea şi haiduciile lui. În cele din urmă a clădit o biserică (...) şi a început să construiască şi câteva case pentru el şi pentru alţii". Legenda este preluată de diverşi călători străini, pentru care Bucur este cioban, haiduc, boier sau negustor bogat. Problema numelui Capitalei rămâne amplu dezbătută în cadrul istoriografiei româneşti. Tradiţia a creat în jurul Bucureştiului, de-a lungul secolelor, numeroase interpretări. La jumătatea secolului al XVII-lea, călătorul oriental Evlya Celebi nota în memoriile sale că numele reşedinţei de scaun a Ţării Româneşti se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris - Bucureşti. În 1781, I.Fr. Sulzer - călător elveţian în ţara noastră, considera că numele vine de la "bucuria, bucuros, a bucura”. Trei decenii mai tarziu, într-o carte tiparită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc "Bukovie". Istoricul Adrian Majuru aminteşte că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”.
O largă circulaţie
Prima menţiune scrisa despre un întemeietor al Capitalei, Bucur, figurează în însemnările consulului Angliei la Bucureşti, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra. Această ipoteză îşi „va găsi o largă circulaţie”, concomitent cu legendele pseudoistorice care îl considerau ca întemeietor al oraşului pe Radu Negru sau pe Mircea cel Bătrân.
Pe teritoriul Bucureştilor voievodul Vlad Tepeş ridica, în primul deceniu al celei de-a doua jumătăţi a secolului al XV-lea, un punct fortificat numit fie "Cetatea Bucureşti", după aşezarea din apropiere, fie "Cetatea Dâmboviţa", denumire întâlnită mai mult în izvoarele externe. Nucleul oraşului Bucureşti se afla in zona Curţii Domnesti sau a Curţii Vechi. Era aşezat pe un mic promontoriu apărat de râul Dâmboviţa, de Bucureştioara, de lacul de pe locul unde se află acum Spitalul Colţea şi viroagele care se profilau atunci pe terenul din spatele Muzeului Naţional de Istorie a României. Toate aceste forme şi accidente de teren azi au dispărut: Bucureştioara a fost astupată, lacul de la Colţea a secat, viroagele s-au nivelat şi peste nivelare s-au înălţat zidiri noi. Deocamdată atât... „Nici un român nu trebuie să fie descuragiat de întunerecul ce învăluie primitivul început al oraşului Bucureşti, capitala României; desi istoricii trecutului nu ne-au lăsat ca cunoştinţă pozitiă decât nişte descrieri în diferite epoce, ici şi colea, despre acest frumos nume al oraşului nostru, căci poate ei au ţinut mai mult la fapte decât la descrieri", notează Dimitrie Papazoglu.
Recomandările noastre
