Corneliu Calotă îl atacă pe directorul TVR: "M-am opus unui voluntarism străin muncii în televiziune, diletantismului managerial și lăcomiei dlui Tănase"

Corneliu Calotă îl atacă pe directorul TVR: "M-am opus unui voluntarism străin muncii în televiziune, diletantismului managerial și lăcomiei dlui Tănase"

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie al TVR şi nu a ezitat să-l atace pe directorul interimat al televiziunii publice, Stelain Tănase.

Calotă şi-a motivat decizia de a părăsi TVR spunând că nu dorește ca postul public să devină subiect de dispută politică, manifestându-şi în acelaşi timp dezamăgirea faţă de modul în care Stelian Tănase a condus televiziunea publică.

"Acuzaţiile privind o stare de incompatibilitate între poziţia mea ca purtător de cuvânt al Guvernului şi reprezentant al aceluiaşi Guvern în Consiliul de Administraţie nu au bază legală, iar alegaţiile recente ale actualului preşedinte-director general, Stelian Tănase, cum că opiniile mele prevalează în faţa colegilor din CA şi că eu, de fapt, conduc TVR, îl pun într-o postură ridicolă", a explicat Corneliu Calotă, în scrisoarea de demisie adresată membrilor CA al SRTV, precum şi membrilor comisiilor parlamentare de cultură şi mass media, docment citat de Agerpres.

Acesta a adăugat faptul că opiniile pe are şi le-a expus în CA al TVR au fost luate în acceptate de membrii Consiliului deoarece au fost considerate mai raţionale."Au prevalat pentru că au temperat o serie de excese ale dlui Tănase, între care zeci de mii de euro pe lună risipite prin inutile contracte de colaborare și prin promovarea unor moderatori fără har. Aceasta, în pofida câtorva vedete consacrate ale TVR, apreciate de public și pe care oricum le plăteam", a afirmat Calotă.

Noul purtător de cuvânt al Guvernului a mai precizat că s-a opus dorinţei lui Stelain Tănase de a transforma TVR într-un canal de talk show-uri, deşi telespectatorii postului public nu doreau renunțarea la profilul generalist al TVR1. "Opiniile mele au prevalat pentru că m-am opus unui voluntarism străin muncii în televiziune, diletantismului managerial și lăcomiei dlui Tănase", a mai spus Calotă.

Ne puteți urmări și pe Google News