Traian Băsescu şi Joe Biden au discutat despre situaţia din Ucraina: Orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a legislaţiei internaţionale
- Ioana Tomescu
- 15 august 2014, 21:36
Preşedintele României a discutat, vineri, la telefon, cu vicepreşedintele american Joe Biden, unul din subiectele discuţiei reprezentându-l situaţia actuală din Ucraina. Cei doi oficiali au constatat cu "preocupare" că orice intervenţie rusă în Ucraina ar fi o încălcare a reglementărilor internaţionale, conform unui comunicat al Casei Albe.
Traian Băsescu şi Joe Biden au discutat despre relaţiile bilaterale, summitul NATO programat în septembrie în Marea Britanie şi situaţia din Ucraina.
"Cei doi lideri au exprimat satisfacţie în legătură cu relaţia bilaterală dintre Statele Unite şi România şi au discutat despre contribuţiile valoroase pe care România le are în domeniul securităţii internaţionale", se arată în comunicatul Casei Albe, citat de mediafax.ro.
Referitor la situaţia actuală din Ucraina, după ce aramata ucraineană a anunţat că a distrus un convoi militar rus, cei doi lideri şi-au exprimat preocuparea "că orice încercare a Rusiei de a interveni în Ucraina sub paravanul oferirii de asistenţă umanitară va fi considerată o încălcare a legislaţiei internaţionale, precum şi a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene", mai precizează comunicatul.