Mama care şi-a PROSTITUAT fiica de la CINCI ANI pentru bani şi alcool. Bărbaţii plăteau şi sume INFIME pentru ea
- Eva David
- 22 iulie 2014, 08:55
Un caz şocant a fost scos la iveală de o femeie din Marea Britanie. Aceasta a povestit cum a fost vândută încă de la vârsta de cinci ani altor bărbaţi, care o obligau să întreţină relaţii sexuale cu ei.
Femeia, pe nume Claire, a aşteptat mai bine de 30 de ani pentru a vorbi despre drama prin care a trecut în copilărie. Decesul mamei sale a determinat-o pe aceasta să împărtăşească lumii povestea ei tragică.
Britanica a povestit cum, într-o zi, mama ei a dus-o într-un bloc, a băgat-o într-un apartament şi a pus-o să se dezbrace în faţa altui bărbat. Astfel de scene s-au repetat timp de mai mulţi ani. Pentru această "afacere", mama ei primea bani, dar şi alcool, iar unii bărbaţi plăteau chiar şi cinci lire pentru "serviciile" copilei.
Din nefericire, nu a fost singura victimă a mamei sale. Şi sora ei cea mare a fost vândută de mama ei în astfel de scopuri, iar la 14 ani chiar a rămas însărcinată.
La vârsta de şapte ani, Claire a fost dusă într-un centru de plasament, însă abuzurile nu s-au terminat. La 15 ani, femeia şi-a făcut curaj şi a fugit de acasă. La început a stat pe străzi, însă ulterior s-a împrietenit cu un şofer de taxi, care i-a oferit un cămin. Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul, iar când Claire avea 19 ani, s-au căsătorit. Cuplul a avut împreună şase copii.
Britanica a rămas cu sechele chiar şi mulţi ani de la căsătorie, iar la 40 ani a cunoscut-o pe fiica surorii sale, pe care aceasta din urma a fost obligată să o dea spre adopţie. Mai mult decât atât, ea a reuşit să-l găsească şi pe tatăl biologic al ei şi al surorii sale, care i-a mărturisit că şi mama lor obişnuia să se prostitueze.
Copleşită de toate aceste dezvăluiri, Claire a suferit o cădere nervoasă şi a fost interantă în spital. Acest lucru şi vestea decesului mamei sale au fost motive suficiente pentru a o determina să îşi spună povestea, prezentată de publicaţia Daily Mail.
Cu toate acestea, mama ei fiind acum moartă, autorităţile nu mai pot face nimic în acest caz, însă Claire speră ca dezvăluirile ei să le determine pe alte femei care au fost victimile abuzurilor sexuale să iasă în faţă şi să îşi spună poveştile