Votează Dan Șova cu Victor Ponta la prezidențiale?

Votează Dan Șova cu Victor Ponta la prezidențiale?

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană din 2009 a fost Victor Ponta. Atât de convins a fost de șansele șefului său pe linie de partid încât, doar acum câteva zile, premierul în funcție mărturisea că l-a votat pe Crin Antonescu în primul tur și de-abia în turul II pe Mircea Geoană.

Nu știu ce i-a promis Geoană lui Ponta în 2009 sau dacă a existat o astfel de discuție, dar cu siguranță Șova țintește, mai nou, nu doar președinția PSD, dar și funcția de șef al Executivului. Pe care are șanse mai mari să le obțină-oricât de amuzant ar părea- dacă Victor Ponta se mută la Cotroceni. În schimb, prin sprijinul acordat lui Șova, Ponta trăiește cu speranța că Dragnea- deosebit de influent în teritoriu- nu îi fură partidul de sub nas.

Aș remarca aici și faptul că  marele merit al declarației de ieri a lui Șova - dincolo de faptul că probabil, trebuia să vărsăm lacrimi de durere pentru că am pierdut un asemenea ministru- este acela că, practic fostul ministru ne-a confirmat că Ponta va candida la prezidențiale. „Vreau să vă spun că îmi pasă de direcţia României şi o să fac tot ce îmi stă în putinţă ca în aceste patru luni care urmează să reuşim să aducem la Cotroceni un om tânăr, un camarad, un om care înţelege ce vor românii şi care a demonstrat că are un proiect pentru România fundamental diferit de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Fac parte din generaţia de lideri social-democraţi tineri, care au curajul să se opună până la capăt regimului Băsescu”, a spus Șova. Sigur, ne putem gândi totuși și la alți oameni tineri din PSD, camarazi ai dlui. Șova. Poate este vorba despre Robert Negoiță, Nicolae Bănicioiu sau, de ce nu, Mihai Sturzu?

O generație de lideri tineri care ne fac să privim viitorul social-democrației românești cu speranță, nu? Ce dacă Robert Negoiță s-a apucat să privatizeze parcurile din Sectorul 3 în secret sau numele său apare implicat în scandaluri sexuale cu minore? Ce dacă Mihai Sturzu, liderul TSD, a semnat cu TVR, în 2013,  un contract pentru realizarea programului intitulat "În Țara minunilor", prezentat de Dana Nălbaru și Florin Groza, cu el invitat permanent, în contextul în care toți sunt membri ai trupei HI-Q, pentru suma de 144.000 de euro, plus TVA? Nu în ultimul rând, găsesc foarte amuzant cum Dan Șova a anunțat că se va afla în fruntea campaniei electorale pentru prezidențiale a PSD, tocmai în ziua în care premierul efectuează o vizită în Israel. Pentru cei care nu își amintesc, prin 2011, Dan Șova a negat existența Holocaustului, spunând că datele istorice arată că pe teritoriul României nu ar fi avut de suferit nici un evreu în trecut. Dincolo de faptul că declarația sa a stârnit indignarea comunității evreiești, dar și a liderilor europeni, Șova și-a pierdut funcția de purtător de cuvânt al PSD pe care o îndeplinea atunci. Nu știu dacă acele declarații au fost uitate și iertate de comunitatea evreiască, chiar dacă, între timp, Șova a fost trimis, drept pedeapsă, într-o vizită la muzeul Holocaustului din Washington D.C..

 

Ne puteți urmări și pe Google News