Testul revoluţionar de ŞASE MINUTE care descoperă o boală gravă

Testul revoluţionar de ŞASE MINUTE care descoperă o boală gravă

Un test medical care durează şase minute va permite, în premieră, diagnosticarea în faze precoce a bolii Parkinson, care în prezent este detectată abia după instalarea simptomelor, potrivit "Daily Mail".

Medicii au reuşi cu ajutorul noului test, bazat pe monitorizarea conexiunilor neuronale într-o zonă concentrată din centrul creierului, prin intermediul RMN, să pună un diagnostic, cu o acurateţe de 85%.

Oamenii de ştiinţă au descoperit conexiunile neuronale slabe examinând 180 de fotografii ale regiunii cerebrale unde se formează boala Parkinson. Cercetătorii britanici au concluzionat că bolnavii au conexiuni mult mai slabe la nivelul ganglionilor bazali ai creierului, asociaţi cu controlul activităţilor motorii, chiar şi în stadii incipiente ale bolii.

În prezent, nu există tratamente care să oprească evoluţia bolii Parkinson. Cele mai importante simptome ale bolii sunt tremurul, rigiditatea, instabilitatea posturală, precum și tulburările de echilibru și coordonare. Boala a fost denumitǎ după medicul londonez James Parkinson, care a raportat pentru prima dată simptomele bolii în anul 1817, sub denumirea de paralizie spastică.

Ne puteți urmări și pe Google News