Șoferul unui TIR a accidentat o ambulanță, omorând un bărbat și doi copii

Șoferul unui TIR a accidentat o ambulanță, omorând un bărbat și doi copii

Un accident teribil a avut loc aseară, în județul Bistrița Năsăud, după ce șoferul unui TIR a făcut o depășire neregulamentară și a intrat într-o ambulanță, în urma coliziunii pierzându-și viața doi copii și un adult.

Potrivit martorilor citați de bistriteanul.ro, tânărul de 27 de ani, din județul Iași, avea viteză atât de mare la ieșirea din Sintereag spre Beclean, încât nu a mai putut opri la timp atunci când a ajuns în spatele coloanei ce se formase la baza pasarelei din Beclean și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal ambulanța.

În urma impactului, salvarea a fost împinsă aproape 70 de metri și proiectată în alte trei mașini, iar șoferul ambulanței și cei doi pacienți, copii, au rămași blocați sub cabina TIR-ului.

În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale deplasate la fața locului, ambulanțierul în vârstă de 55 de ani și cei doi copii au murit.

În urma anchetei preliminare, polițiștii au stabilit că vina îi aparține șoferului de TIR, tânărul din Iași petrecându-și noaptea în arest.

Ne puteți urmări și pe Google News