În urmă cu zece ani, mai puţin de o sută de vizitatori străini ajungeau în Coreea de Nord. Între timp, cifra a crescut de 50 de ori, iar autorităţile încearcă să impulsioneze turismul naţional.
O companie cu sediul în Londra a creat o aplicaţie specială ce conţine peste 350 de puncte de interes pentru turiştii care vor să călătorească în Coreea de Nord, relatează CNN.
Obiectivele au fost marcate cu ajutorul lui Curtis Melvin, un specialist căruia i-a fost interzisă intrarea în Coreea de Nord din cauza muncii sale.
Programul mai include informaţii detaliate despre istoria şi cultura ţării, precum şi recomandări practice de călătorie din partea lui Simon Cockerell, managerul unei agenţii de turism care aduce străini aici de peste un deceniu.
"Aplicaţia li se adresează celor care se întreabă cum ar fi să călătoreşti într-o ţară precum Coreea de Nord şi este dedicată turiştilor "de canapea", dar şi celor activi, care chiar sunt interesaţi să meargă acolo", a declarat Chad O'Carroll, managerul programului.
Este primul program de acest gen lansat pe piaţă, iar compania care l-a dezvoltat spune că vor urma Iran şi Libia.