Regimul de la Phenian va efectua astăzi manevre cu muniție de RĂZBOI la granița cu Coreea de Sud

Regimul de la Phenian va efectua astăzi manevre cu muniție de RĂZBOI la granița cu Coreea de Sud

Coreea de Nord și-a avertizat vecinii din Sud că va efectua astăzi, pentru a doua oară în decurs de o lună, exerciții militare cu muniție de război în apropierea insulelor Yeonpyeong şi Baengnyeong, aflate în vecinătatea graniței dintre cele două țări, relatează BBC.

 "Am fost informați că exercițiile militare vor avea loc lângă cele două insule aflate în vestul peninsulei. Armata noastră este pregătită. Vasele de pescuit sud-coreene din zonă au primit ordin să se retragă", a precizat Ministerul sud-coreean al Apărării, într-un comunicat de presă.

Manevre similare au fost efectuate de nord-coreeni și pe 31 martie, când numeroase obuze au căzut în apele teritoriale sud-coreene, fapt ce a provocat o reacție pe măsură din partea forțelor militare ale Coreei de Sud. Din cauza schimbului de salve de artilerie, locuitorii insulei Baengnyeong au fost nevoiți să se refugieze în adăposturi.

De altfel, zona a fost de mai multe ori scena unor confruntări militare între cele două națiuni. În noimebrie 2010, Coreea de Nord a atras asupra insulei Yeonpyeong, omorând doi militari și doi civili, într-o acțiune catalogată de regimul comunist drept un răspuns legitim la exercițiile militare efectuate de vecinii din sud. Și tot în 2010, o navă de război sud-coreeană s-a scufundat în apropiere de insula Baengnyeong, 46 de oameni pierzându-și viața, autoritățile de la Seul acuzând că o torpilă lansată de regimul de la Phenian s-a aflat la originea tragediei.