AFACEREA PUIUL ELECTORAL. Puii grill ceruţi de deputatul Florin Popescu, transportaţi cu tiruri şi acte false, au fost împărţiţi alegătorilor din 13 localităţi

AFACEREA PUIUL ELECTORAL. Puii grill ceruţi de deputatul Florin Popescu, transportaţi cu tiruri şi acte false, au fost împărţiţi alegătorilor din 13 localităţi

Cei 60.000 de pui ceruţi de deputatul Florin Popescu pentru a-i distribui în campania electorală din 2012 proveneau de la SC Avicola Crevedia SA, carnea fiind transportată cu tirurile în mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa unde primari erau de la PDL, iar şoferii aveau avize false de însoţire a mărfii, se arată în documentele trimise de DNA către Parlament.

DNA a solicitat miercuri Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Influenţa de preşedinte al CJ Dâmboviţa

Potrivit documentelor de la dosar, în anul 2012, deputatul Florin Popescu şi-a folosit influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa şi i-a cerut administratorului SC Avicola Crevedia SA şi SC Agroli Group SRL cantitatea de 50.000 - 60.000 pui grill (cu valoare de peste 400.000 lei), pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012.

În scopul împiedicării descoperirii faptei de corupţie, administratorul a livrat produsele în pungi neinscripţionate, din spaţiul de depozitare al SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL închiriat şi folosit de SC Synergy Invest SRL.

Detaliile privind livrarea, transportul şi locurile de descărcare a produselor au fost stabilite de Florin Popescu cu auditorul financiar şi cenzor la SC Avicola Crevedia SA, acesta din urmă acţionând la cererea şi în interesul administratorului.

În referatul DNA prin care se solicită Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, în prezent membru al Partidului Mişcarea Populară, procurorii detaliază modul în care acesta şi-a folosit influenţa asupra administratorului de la Avicola Crevedia SA şi Agroli Group.

Astfel, în anul 2012, Florin Popescu a ocupat funcţiile de vicepreşedinte al PDL la nivel naţional şi de preşedinte al PDL Dâmboviţa, dar era şi preşedinte al CJ Dâmboviţa. Anchetatorii susţin că prerogativele specifice acestor funcţii politice i-au creat şi consolidat influenţa şi autoritatea de care s-a prevalat în luna aprilie 2012 pentru a obţine foloase necuvenite de la omul de afaceri.

În luna ianuarie 2012, auditorul financiar şi cenzor la SC Avicola Crevedia SA, i-a făcut cunoştinţă administratorului cu Florin Popescu. Discuţiile au avut un caracter protocolar, Florin Popescu dându-i asigurări administratorului că îl va sprijini în activităţile economice derulate, având în vedere că societăţile comerciale administrate sunt mari contribuabili la bugetul de stat.

Propunerea

La sfârşitul lunii martie 2012, auditorul financiar l-a condus pe Florin Popescu la biroul administratorului situat în incinta SC Avicola Crevedia SA. În cursul acestei întâlnirii, Florin Popescu i-a cerut o cantitate de aproximativ 50.000 - 60.000 pui grill (60 - 80 tone) pentru a o distribui cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa în scop electoral, având în vedere că în luna iunie a aceluiaşi an urmau să aibă loc alegeri locale la care Florin Popescu candida pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa.

Administratorul a acceptat cererea lui Florin Popescu şi l-a desemnat pe auditorul financiar să se ocupe de livrarea efectivă a produselor în locaţiile ce urmau a fi indicate de actualul deputat.

Întâlnirea la hotelul din Târgovişte

În primele zile ale lunii aprilie 2012, la finalul unei întâlniri pe care Florin Popescu a avut-o la restaurantul unui hotel din Târgovişte cu administratorul şi auditorul financiar, acesta din urmă i-a cerut unui martor să accepte să depoziteze cantitatea de pui grill destinată lui Popescu în camerele frigorifice ale firmei sale, SC Minion SRL Târgovişte.

Procurorii mai susţin că auditorul financiar avea cunoştinţă de existenţa acelor camere frigorifice întrucât SC Minion SRL era un client al SC Avicola Crevedia SA.

Pentru a elimina riscul descoperirii faptei de corupţie, auditorul financiar i-a comunicat martorului că puii sunt destinaţi unei acţiuni caritabile organizate de CJ Dâmboviţa sub coordonarea lui Florin Popescu.

Iniţial, martorul a refuzat dar la insistenţele auditorului a acceptat ca tirurile ce urmau să asigure transportul puilor să fie direcţionate la SC Minion SRL Târgovişte, al cărui sediu era cunoscut de conducătorii auto şi de acolo să fie preluate de persoanele care îi acordau sprijin lui Florin Popescu.

Operaţiunea "puiul"

Auditorul financiar l-a chemat pe un alt martor care coordona în fapt angajaţii SC Synergy Invest SRL ce îşi desfăşurau activitatea SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL şi i-a cerut să organizeze transportul cantităţii de 60 tone pui grill de la antrepozitul menţionat la Târgovişte, fără a-i da alte detalii.

În aceeaşi zi, martorul l-a informat pe administrator despre cererea auditorului financiar, iar administratorul i-a confirmat că poate organiza transportul, solicitându-i totodată să selecteze din depozit puii ambalaţi în pungi neinscripţionate, întrucât ştia că produsele urmau să fie distribuite cetăţenilor şi dorea să evite asocierea imaginii firmei cu un partid politic.

În continuare, a fost contactată firma SC Nova Imar SRL, firmă care presta activităţi de transport pentru SC Avicola Crevedia SA, şi i-a cerut să asigure în zilele de 4, 5 şi 10 aprilie 2012 autovehicule necesare transportului puilor din depozitul SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL la Târgovişte.

Disimularea

În ziua de 4 aprilie 2012, în jurul orei 11,00, un conducător auto la SC Nova Imar SRL s-a deplasat cu autotractorul la sediul SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL, de unde a încărcat cantitatea de 20.691,2 kg pui grill.

'Pentru a disimula fapta de corupţie şi a împiedica descoperirea ei fie în timpul transportului, fie în ipoteza declanşării unor cercetări ulterioare, o martoră economist la SC Synergy Invest SRL a întocmit, la cererea auditorului financiar, avizul de însoţire a mărfii pentru cantitatea de 20.691,2 kg pui grill, având la rubrica furnizor - SC Synergy Invest SRL iar la poziţia cumpărător - SC Avicola Crevedia SA (adică îşi cumpăra proprii pui)', mai arată procurorii.

Întrucât transportul a întârziat din cauza unei defecţiuni tehnice la autovehicul, auditorul financiar s-a deplasat personal la sediul SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL, unde a încercat să urgenteze plecarea tirului către Târgovişte.

Cu această ocazie, i-a cerut conducătorului auto să se oprească şi să-l aştepte în momentul în care va ajunge în dreptul drumului de acces spre SC Avicola Crevedia SA.

Avizul de însoţire al mărfii

Conducătorul auto s-a conformat şi la locul indicat a venit auditorul financiar la cererea căruia i-a predat avizul de însoţire a mărfii din 4 aprilie 2012.

'Ulterior, auditorul financiar i-a dat documentul unei referente cerându-i să transcrie datele pe un alt tipizat de aviz de însoţire a mărfii dintr-un avizier arhivat însă la poziţia cumpărător, în loc de SC Avicola Crevedia SA, să consemneze SC Minion SRL', mai spun anchetatorii, care notează faptul că avizul de însoţire a fost schimbat prin fals pe traseu prin schimbarea cumpărătorului.

Referenta a dat curs cererii şi a folosit avizierul aferent perioadei 21 mai 2010 - 13 iulie 2011, în mijlocul căruia se aflau câteva file necompletate, transcriind datele dintr-un aviz în altul, cu excepţia celor de la poziţia cumpărător, unde a consemnat SC Minion SRL.

După ce a preluat avizul de însoţire a mărfii întocmit în fals, auditorul financiar l-a înmânat şoferului şi i-a cerut să-şi continue deplasarea, iar la intrarea în Târgovişte să staţioneze şi să-l aştepte.

La scurt timp a ajuns şi auditorul financiar care i-a luat avizul de însoţire a mărfii, spunându-i că va fi contactat şi dirijat spre locul unde urmau să fie descărcate produsele.

În continuare, a fost dirijat transportul până la sediul SC Minion SRL, unde cu angajaţii proprii, sub supravegherea gestionarului la SC Minion SRL, marfa a fost descărcată şi depozitată în interiorul unei clădiri.

Carnea transportată în Târgovişte şi Pucioasa

În ziua următoare, 5 aprilie 2012, mai mulţi tineri trimişi de Florin Popescu au încărcat în microbuze şi transportat la diferite locaţii întreaga cantitate de pui grill.

Tot în ziua de 5 aprilie 2012, acelaşi şofer s-a deplasat din nou cu autotractorul la sediul SC Antrepozite Frigorifice PGA SRL, unde a încărcat 20.173 kg pui grill.

Ca şi în ziua precedentă, aceeaşi referentă a întocmit la cererea auditorului financiar avizul de însoţire a mărfii din 5 aprilie 2012 pentru cantitatea de pui menţionată, având la rubrica furnizor SC Synergy Invest SRL iar la poziţia cumpărător SC Avicola Crevedia SA.

Ea a înmânat documentul şoferului, care s-a deplasat potrivit indicaţiilor auditorului financiar până la intrare în SC Avicola Crevedia SA, unde i-a predat acestuia din urmă avizul de însoţire a mărfii.

Pe baza acestui document, din dispoziţia auditorului financiar s-a întocmit avizul de însoţire a mărfii din 5 aprilie 2012.

Documentul de transport a fost predat şoferului de auditorul financiar care i-a cerut să oprească tirul la intrarea în municipiul Târgovişte, unde va veni o persoană care îl va conduce la locul de descărcare.

Acest lucru s-a realizat la scurt timp, transportul fiind dirijat până în oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, la sediul firmei Alfredo SRL, administrată de preşedintele PDL Pucioasa şi candidat la funcţia de primar al aceluiaşi oraş la alegerile locale din 10 iunie 2012.

Acesta din urmă a organizat descărcarea puilor congelaţi folosind angajaţii firmei sale, produsele fiind depozitate în incinta fabricii de pâine şi a morii, ambele aparţinând SC Alfredo SRL.

Alte 11 localităţi

O parte din puii grill au fost preluaţi în aceeaşi seară şi în zilele următoare de primarii din trei localităţi precum şi de candidaţii PDL la funcţiile de primar din alte 8 localităţi, un coordonator al colegiului PDL fiind cel care a stabilit cantităţile şi a supravegheat derularea întregii activităţi.

O altă parte a produselor a fost ambalată de angajaţi ai SC Alfredo SRL în pungi, care au fost distribuite în scop electoral cetăţenilor din oraşul Pucioasa.

Un al treilea transport a fost organizat în ziua de 10 aprilie 2012, când 20.128 kg pui au fost oferiţi în scop electoral în municipiul Târgovişte.

Materialele electorale distribuite în oraşul Pucioasa dovedesc faptul că Florin Popescu şi-a făcut propagandă electorală împreună cu primarii şi candidaţii PDL din oraşul Pucioasa şi localităţile în care au fost distribuiţi puii grill, precizează procurorii.