Încă o navă de război americană a intrat în Marea Neagră
- Căt ălin Antohe
- 23 aprilie 2014, 08:41
Fregata USS Taylor a intrat marţi în Marea Neagră a anunţat US Navy, preluată de Mediafax.
Misiunea navei din clasa Oliver Hazard Perry (FFG 50), cu baza la Jacksonville (Florida), este să "asigure aliaţii NATO de angajamentul US Navy faţă de consolidarea angajamentului şi îmbunătăţirea interoperabilităţii în atingerea unor obiective comune în regiune”, a anunţat Marina americană. USS Taylor a fost supusă recent unor reparaţii la o bază din nord-vestul Greciei, iar după o serie de teste pe mare privind performanţele, navigabilitatea, viteza şi manevrabilitatea, fregata şi-a reluat operatiunile, potrivit aceleiaşi surse.
Nava americană este mobilizată în cadrul unei misiuni multirol, în zona de operaţiuni a Flotei a VI-a a Statelor Unite, cu scopul de a contribui la securitatea maritimă şi de a susţine operaţiuni şi mobilizări NATO în regiune. Marina americană operează în mod constant nave în Marea Neagră, cu respectarea Convenţiei de la Montreux şi a legislatiei internationale, se arată în comunicatul postat de US Navy.