Estul Ucrainei refuză să predea armele

Estul Ucrainei refuză să predea armele

Insurgenții nu recunosc acordul de la Geneva dintre Kiev și Moscova și avertizează că nu vor depune armele și nici nu vor elibera clădirile pe care le ocupă în regiunea rusofonă.

Diplomația nu are trecere în estul Ucrainei acolo unde separatiștii refuză să recunoască și să aplice concluziile reuniunii de la Geneva, de joi seară, când Moscova și Kievul au căzut de acord să ia măsuri pentru detensionarea situației în regiunile rusofone. Acordul încheiat sub medierea SUA și a UE prevede, în special, dezarmarea milițiilor secesioniste și părăsirea de către militanții pro-ruși a sediilor instituțiilor publice pe care le ocupă de mai bine de o săptămână.

Capitulare condiționată

În teren însă, realitatea e total diferită. Activiștii proruşi din Doneţk, oraş industrial din estul Ucrainei, scena unei insurecţii proruse, nu au intenţia să depună armele la o zi după acordul internaţional de la Geneva. Separatiştii acceptă să evacueze clădirile pe care le ocupă, aşa cum prevede acordul, dar autoritățile proeuropene de la Kiev „trebuie mai întâi să părăsească clădirile pe care le ocupă după lovitura de stat”, a declarat la Doneţk, Denis Puşilin, unul din „miniştrii” guvernului acestei „republici autoproclamate”, citat de AFP.

„Mai întâi Kievul să dezarmeze Pravîi Sektor (mişcarea naţionalistă ucraineană), Garda Naţională (recent înfiinţată pentru integrarea unităţilor de autoapărare din Piaţa Independenţei, din Kiev) şi alte formaţiuni ilegale şi după aceea vom depune, eventual armele”, declarase anterior Kirill Rudenko, un purtător de cuvânt al insurgenţilor. El a denunțat faptul că reprezentanții Donbasului, important bazin minier în estul țării, nu au fost invitați la Geneva, unde au avut loc primele negocieri internaționale asupra crizei ucrainene.

Moscova nu avusese pînă ieri după- amiază o reacție privind refuzul insurgenților pro-ruși să predea armele și să evacueze clădirile pe care le ocupă în peste zece orașe din estul Ucrainei. Este însă greu de crezut că aceștia acționează de capul lor, fără a se coordona cu autoritățile ruse, bănuite că îi susțin direct din punct de vedere militar.

Noi sancțiuni

În acest context, preşedintele american Barack Obama însuşi a declarat că nu are nicio siguranţă cu privire la faptul că această înţelegere va conduce la o detensionare a situaţiei pe teren. El a avertizat că alte sancțiuni americane și europene vor fi adoptate, în caz de impas în regiunea rusofonă, împotriva Moscovei. Între timp, situația rămâne tensionată în teren, noi ciocniri fiind semnalate între forțele guvernamentale și grupările separatiste din estul Ucrainei.