Mii de călători, "prizonieri" pe aeroporturile din Bruxelles şi Paris
- Adam Popescu
- 19 decembrie 2010, 10:33
Aproximativ 4.000 de persoane erau blocate, aseară, pe aeroportul din Bruxelles, după ce mai multe curse au fost deviate aici, ca urmare a vremii nefavorabile care a dus la închiderea mai multor aeroporturi europene.
Astfel, nu mai puţin de 16 curse care aveau ca destinaţie Londra au fost deviate pe aeroportul din Bruxelles.
"Zborurile pentru Londra veneau din toate locurile din lume (China, Coreea de Sud, Kuweit, SUA, etc.) Dat fiind faptul că destinaţia lor este în afara spaţiului Schengen, toţi aceşti călători nu dispun de o viză valabilă pentru Belgia. Ei trebuie să petreacă aşadar noaptea în aeroport", a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Bruxelles, Jan Van der Cruysse, citat de AFP.
Tot ca urmare a închiderii aeroportului Heathrow, din Londra, la Paris au fost deviaţi alţi 5.200 de pasageri.
Două curse Tarom care urmau să decoleze de pe aeroportul Heathrow au fost anulate. Câteva zeci de români aşteaptă încă de ieri să ajungă în ţară. Aceştia au dormit pe aeroport, unde li s-au oferit pături şi apă.