Deşi refăcut, fundaşul român nu este anunţat titular în meciul cu Seongnam, de la Mondialul Cluburilor.
Revenit după accidentarea suferită în meciul amical susţinut de echipa naţională de fotbal a României contra Italiei, apărătorul Cristi Chivu nu intră, se pare, în planurile antrenorului spaniol Rafael Benitez pentru confruntarea de astăzi, de la 19.00 (ora României), cu Seognam Ilhwa. Cu această ocazie, Inter Milano debutează la Campionatul Mondial al Cluburilor, urmând să dispute semifinala contra sud-coreenilor.
N-are loc de Ivan Cordoba şi de Javier Zanetti
Conform cotidianului "La Gazzetta dello Sport", la acest joc, Chivu n-are loc în defensivă de columbianul Ivan Cordoba, pe care Benitez l-a desemnat să facă pereche în centru cu brazilianul Lucio.
De asemenea, pentru postul de fundaş stânga, Benitez l-ar prefera, susţin aceiaşi jurnalişti peninsulari, pe căpitanul Javier Zanetti, în condiţiile în care pe poziţia pe care s-a consacrat starul argentinian, cea de fundaş dreapta, va reintra brazilianul Maicon.
Există şi publicaţii care susţin că românul îi va lua, totuşi, faţa lui Ivan Cordoba şi va fi folosit în mijlocul blocului defensiv, adică acolo unde-i convine cel mai mult.
"Inter ar putea folosi formaţia-tip, cu o singură modificare: Chivu nu doreşte să joace fundaş stânga şi ar putea fi folosit în centru, în cuplu cu Lucio", a scris "La Repubblica".
"Toţi jucătorii au lucrat la capacitate maximă. Pe teren va intra cea mai bună formulă de echipă pentru a putea învinge. După ce l-am văzut pe Milito marcând goluri la antrenamente, sunt convins că suntem puternici", a spus tehnicianul campioanei Europei, încurajându-l astfel pe "Il Principe", care revine şi el după o perioadă de absenţă.
Trecut în rezervă la Inter Milano, Cristi Chivu a fost luat pe ste picior în România, după ce a apărut într-o reclamă a unei companii de telefonie mobilă.
Urecheat de "Părinte"
"Când îl văd pe Chivu în spotul ăla, mă apucă toţi dracii! Chivu e un şmecher, face clipul ăla publicitar pe bani grei. Dacă vrea cu adevărat să facă ceva folositor, să se ducă la Reşiţa, unde eu i-am pus ştampila de fotbalist, şi să bage bani într-o echipă de copii, să investească acolo un milion de euro", ne-a declarat acum două zile Ioan Sdrobiş - "Părintele", antrenorul care l-a descoperit pe Chivu la CSM Reşiţa şi l-a titularizat la fragedă vârstă.