Când erau mici, jocul lor preferat era "Ţară, ţară, vrem ostaşi!" şi singurele jucării erau soldăţeii de plumb. Astăzi, simulează lupte de front, dar nu celebrează spiritul războiului.

Dorm în grajduri, mănâncă din gamele, fac marşuri de zeci de kilometri prin smârcuri, duc în spate raniţe care atârnă ca pietrele de moară şi se îmbracă în uniforme de acum 200 de ani. Spre deosebire de soldaţii adevăraţi, nimeni nu-i obligă pe membrii asociaţiei "Tradiţia militară" să se urce pe munţi când afară plouă cu găleata sau să facă plantoane de noapte.

Deşi sunt toţi civili, îşi iau în serios rolurile de soldaţi. Începând cu anul 2004, au reconstituit o mulţime de bătălii, de la lupte din 1848 până la cele de la Odesa din al Doilea Război Mondial. În ultimii doi ani, au defilat şi la parada de 1 Decembrie din Bucureşti.

Militărie şi democraţie: "Nimeni nu abuzează de grad"

În timp ce viaţa de asociaţie este perfect democratică, atunci când fac o demonstraţie de mânuiri de arme sau se află "pe câmpul de luptă", ierarhia este strict respectată. "Gradele militare sunt onorifice: este o imagine, un rol. Ne punem uniformele militare şi ne jucăm rolul, dar nimeni nu poate să abuzeze de grad", spune Mircea Stoica, liderul asociaţiei, care poartă gradul simbolic de locotenent. În asociaţie mai sunt patru fruntaşi, iar ceilalţi sunt soldaţi: "Suntem puţini şi ar fi caraghios să ne dăm multe grade: ar avea de suferit imaginea noastră pentru că am putea reconstitui numai un stat major".

Aşa-numitul "botez", prin care cineva devine membru plin al asociaţiei, este participarea la marşul comemorativ al bătăliei de la Cotul Donului, organizat la fiecare sfârşit de ianuarie în Ungaria, de omologii lor maghiari.

Când mersul devine o tortură

Se scoală la şase dimineaţa, primesc o raţie care trebuie să le ajungă toată ziua şi termină după nouă seara. A doua zi o iau de la cap: timp de trei zile, străbat 90 de kilometri. "Nu se merge pe şosea decât pe scurte porţiuni. Se merge pe teren desfundat, şi când e ud, când plouă sau când se topeşte zăpada, mersul devine o tortură. Ajunsesem să îmi ridic piciorul cu mâna: calci în noroi adânc, iar piciorul se duce în toate direcţiile, parcă ai călca în unt", îşi aminteşte Mircea Stoica.

În fiecare an, "Tradiţia militară" organizează un marş în munţii Bucegi, numit "Crucea eroilor", ce comemorează intrarea României în Primul Război Mondial. "Soldaţii" merg pe munte 30 de kilometri, până la Vârful Omu', trecând pe la crucea de pe Caraiman. "Când am ajuns acolo era mai degrabă "O, nu" decât Omu'", glumeşte Stoica. După cum spune el, trupa sa participă la astfel de marşuri pentru a-i onora atât pe soldaţii români, cât şi pe cei inamici.

În ciuda conflictelor istorice care i-au găsit pe unguri şi pe români mai tot timpul în tabere adverse, membrii asociaţiei se înţeleg foarte bine cu organizaţiile de reconstituiri militare din Ungaria. "Din când în când ne trimitem şi e-mailuri veninoase, dar fără răutate, de genul "uite ce au făcut ai voştri când au fost aici". Ne informăm reciproc, şi asta este foarte bine pentru că reuşim să vedem şi unii, şi alţii ce e propagandă şi ce e adevăr istoric", spune Stoica.

"La nivel uman comunicăm foarte bine, chiar şi dincolo de bariera de limbă. Pentru că şi ei înţeleg aspectele negative, cum oamenii în momentul respectiv puteau să fie sub imperiul propagandei. Ne-am dat seama că uneori soldatul trebuia motivat până dincolo de limitele etice", completează el.

"Fiecare poartă şi piese originale"

În acţiunile lor, nu războiul este cel elogiat, ci valori general umane: onoare, camaraderie sau respect. "Am ajuns şi noi la concluzia părinţilor şi bunicilor noştri că războiul, din păcate, nu scoate numai ce e mai bun în oameni. Ceea ce vrem să scoatem în evidenţă este aspectul uman care este prins în această moară care te macină fără milă", explică Stoica.

Uniformele de epocă şi le fac pe comandă şi sunt destul de scumpe: fără accesorii, o uniformă costă în jur de 700 de lei. Apoi, trebuie să facă rost de căşti, centuri, cartuşiere, baionete şi arme, pe care le cumpără de unde apucă, după ce scotocesc prin anticariate sau pe la târgurile de vechituri. "Cred că fiecare dintre noi poartă şi piese originale: ori o centură, ori o cartuşieră", spune Stoica. De pildă, el are o sabie a Armatei Române din 1895.

Puştile pe care le folosesc sunt replici şi nu se poate trage cu ele. "Nu trec drept arme. Nu pot fi folosite decât pentru a lovi pe cineva cu patul, ceea ce noi nu facem", spune amuzat Stoica.

Nu participă la evenimente politizate

Banii asociaţiei se strâng din cotizaţii, donaţii şi sponsorizări. Alte fonduri vin din partea autorităţilor locale ce organizează diferite evenimente la care îi invită şi pe ei.

"Au un buget pentru anumite evenimente şi ne dau o parte, care bineînţeles că nu a putut acoperi nici nasturii de la uniformele noastre, dar apreciem gestul că din toată suma dedicată micilor şi berii ne-au plătit şi nouă câte un transport până în urbea lor, o masă, o cazare", povesteşte şeful asociaţiei. "Atunci când e un eveniment istoric care poate fi depolitizat complet, noi participăm. Am avut invitaţii la care ni s-au oferit bani foarte mulţi, dar aveau culoare politică, şi a trebuit, cu părere de rău, să le refuzăm pe toate", continuă el.

LA DATORIE. Alex Bucur ţinteşte adevărul istoric

MODUL LUI DE A PROTESTA

În anii '80, împrăştia manifeste anticomuniste în cutii de chibrituri

Mircea Stoica, comandantul trupei, are 49 de ani, iar în viaţa de zi cu zi este director operaţional la Alitalia România. Nu mai ştie cum s-a născut pasiunea lui pentru istorie militară, deoarece totul a început într-o perioadă din care nu mai are amintiri. Acum, are acasă zece uniforme din diferite epoci şi o ladă cu 14 puşti. "Am făcut o puternică impresie asupra soţiei mele, care la început aştepta răbdătoare să vadă când se termină nebunia", glumeşte el. A făcut Liceul German din Bucureşti, ceea ce i-a dat gustul pentru "ordine, disciplină şi rigoare".

La acea vreme, alături de câţiva colegi, se îmbrăca în uniforme militare din al Doilea Război Mondial. Le purtau la şcoală şi mai ales la muncile patriotice: "Tot ce exprimau ele era altceva decât uniforma comunistă sau sovietică şi era un mesaj pe care doream să-l transmitem celor care ne văd. Le făceam la croitori, anumite elemente le aduceam din străinătate. Era foarte greu, dar unii aveau cunoştinţe care puteau să trimită şi atunci în loc să ne trimită bomboane şi casete video, ne trimiteau piese de uniformă".

Pe când era student la Facultatea de Utilaj Tehnologic i s-a propus să intre în Partidul Comunist. A refuzat, motivând că are rude în străinătate, ceea ce nu era adevărat. Între anii 1985 şi 1989 a făcut câteva mii de manifeste anticomuniste pe foi de hârtie mici, pe care le introducea în cutiile de chibrituri. Hârtiile erau imprimate cu textul "Jos dictatura! Vrem pâine, adevăr, lumină! Semnat: Acţiunea Democrată Română".

Pentru imprimare folosise o ştampilă de poştă, cu litere din cauciuc ce puteau fi mutate. "Le lăsam în gară, la cozi la benzină, în general în locuri aglomerate. Oamenii foloseau chibriturile şi vedeau peste o lună manifestul. Nici nu mai ştiau de unde au cutia. Le-am făcut mai mult pentru conştiinţa mea decât ca să mişc masele cu ele", poveşte Stoica. Se fereşte să personalizeze într-un singur om ceea ce îi place din istoria română. "Pot să spun caporalul Constantin Muşat, Regele Carol, Regele Ferdinand, generali... şi, până la urmă, tot la soldaţi ne întoarcem pentru că valoarea fiecărui general este cea dată de trupa lui", spune el.

CĂLARE PE ISTORIE. Marius Marin, la o întâlnire cu camarazii din Ungaria

MESAJ

Membrii Asociaţiei au un scop umanist, evocând camaraderia, patriotismul, simţul datoriei. Sunt prieteni la cataramă cu colegii unguri şi parcurg marşuri de 30 km în onoarea vajnicei Armate Române

Membrii asociaţiei au profesii diverse: jurişti, arhitecţi, restauratori, armurieri, ingineri, istorici, elevi sau studenţi. Precizia reconstituirii este esenţială: de la culoarea uniformelor de epocă până la modul în care se ţineau degetele în momentul depunerii jurământului.

Ca să nu greşească, cei doi istorici ai asociaţiei, Emil Boboescu şi Eugen Mirel, au petrecut multe ore în arhive, unde au scotocit după regulamente vechi, hărţi, manuale, fotografii sau au discutat cu veterani de război. "În modul acesta ne-am mai atins unul din obiectivele noastre, acela de a stimula cercetarea istorică", explică Stoica.

Istoricul pasionat de uniforme

Emil Boboescu, în vârstă de 25 de ani, este înnebunit după tot ce înseamnă uniformă. Pasiunea lui a început de mic, pe când se îmbrăca în joacă în uniformele de feroviari ale părinţilor. Interesul său a luat apoi o direcţie ştiinţifică, aşa că în prezent este doctorand la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, cu o teză despre uniformele de după al Doilea Război Mondial.

Cel care i-a picurat "cu pipeta" pasiunea pentru istorie militară a fost bunicul său, ofiţer în Armata Română, care i-a pus ordinul "Meritul Militar" clasa I în piept, pe când avea trei ani. "Decoraţia are zece centimetri şi mi-a acoperit pieptul aproape în întregime. Apoi mi-a arătat stiletul lui de paradă, care acum se află în vitrina mea", povesteşte el.

Proiectantul de avioane

"Armurierul" asociaţiei, cel ce repară curăţă şi armele, este Marius Marin, de 62 de ani. Visul lui a fost să fie pilot, însă a devenit tehnician proiectant de aeronave şi a lucrat la realizarea avionului IAR 93, fabricat de statul român în colaborare cu cel iugoslav. Ani întregi a proiectat avioane, până când a fost trimis în şomaj. Acum este restaurator de metale la Muzeul Militar Naţional, unde reface arme şi armuri. Dintr- un morman de fiare, el a restaurat singura mitralieră folosită de români care s-a păstrat din bătălia de la Plevna (1877).

APRILIE 2010. Trei valuri de ruşi au trecut peste ei la Odesa, al patrulea i-a nimicit

RECONSTITUIREA UNEI RETRAGERI CUMPLITE

La Odesa au murit cu toţii. Şi-n război, şi la reluare

Alexandru Bucur, 27 de ani, student la Universitatea de Arhitectură "Ion Mincu", este designerul grafic al asociaţiei: el face afişele pentru acţiunile lor şi desenează stemele pentru drapelele organizaţiei.

Şi el a fost inspirat de exemplele din familie, mai ales de unul dintre bunicii săi, pasionat de istorie şi mai ales de a găsi adevărul din spatele propagandei comuniste: "Toate cărţile de istorie pe care le am de la el sunt cu adnotări pe margine. Dacă scrie, la fraza cutare, că noi eram mari prieteni cu sovieticii, el a notat "Ba nu, nu eram deloc". El mi-a creat un gust pentru istorie şi pentru a afla adevărul istoric".

Cum se reconstituie o bătălie

În anul 2010, asociaţia a mers la Odesa pentru a reconstitui bătălia din anul 1944 din al Doilea Război Mondial, când Armata Română şi cea germană se retrăgeau din teritoriile ocupate în faţa avansului sovieticilor.

"Ruşii aveau o strategie bazată pe ofensivă continuă, fără să le pese de propriile pierderi pentru că ei aveau resurse umane. Ei atacau în ceea ce se numeşte valuri de infanterie, cu susţinere de tancuri şi aviaţie. Ideea era, pur şi simplu, să fie mult mai mulţi decât inamicii, ceea ce le-a reuşit perfect. Nemţii şi românii, în acea fază a războiului, pur şi simplu încercau să reziste cât mai mult", povesteşte Bucur.

Tunuri, mitraliere şi maşini blindate

Luptele s-au dat mai mult la punctele fortificate dimprejurul Odesei. Membrii asociaţiei au reconstituit o bătălie dată la bateria 413, o fortificaţie de pe coastă, din sudul oraşului.

În timpul reconstituirii, românii au simulat o luptă cu ruşii: au oprit trei valuri succesive de ruşi (ale căror roluri erau jucate de ucraineni), însă un al patrulea val le-a anihilat complet forţele. "Noi «am murit» toţi. Este o reconstituire fidelă a ceea ce s-a întâmplat în realitate", explică Bucur. În afară de armamentul uşor, pe câmpul de luptă au fost folosite două tunuri de epocă cu încărcături de manevră, mitraliere în amplasamente fixe şi vehicule blindate.

"Scopul nostru ca asociaţie este să educăm lumea pentru că, în principiu, cam toţi au uitat azi de ce a existat înainte. Şi dacă ai uitat locul din care ai plecat, nu ai făcut nimic", mai spune Bucur.

DE ZIUA UNIRII. Emil Boboescu, pe 24 ianuarie