N'Doye, la petrecerea de sfârşit de an a celor de la Astra Ploieşti

N'Doye, la petrecerea de sfârşit de an a celor de la Astra Ploieşti

Fotbaliştii prim-divizionarei Astra Ploieşti au avut programată aseară petrecerea de sfârşit de an, ţinută în restaurantul cu circuit închis deţinut în Bucureşti de Vasile Turcu, fost acţionar la Dinamo.

Patronul Ioan Niculae a avut un invitatsurpriză: senegalezul Ousmane N'Doye, jucătorul-problemă al "câinilor roşii". Africanul le-a fost prezentat celor prezenţi, apoi a mers într-un separeu, împreună cu directorul executiv Petre Buduru.

Acolo, N'Doye (32 de ani) ar fi semnat contractul care-l leagă de echipa deţinută de cel mai bogat patron din Liga I (Niculae are o avere estimată la 1,25-1,4 miliarde de euro, fiind al treilea cel mai avut român).

Niculae a fost pe punctul de a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni de la Dinamo, dar oferta i-a fost refuzată de cuplul Cristi Borcea- Nicolae Badea. Acum, Niculae nu vrea să mai dea bani pe jucători, dorind să-l ia liber de contract pe N'Doye, şi va pune pe liber şapte fotbalişti.

Astra a mai avut iscălite contracte cu oameni importanţi din Liga I, dar înţelegerile n-au fost respectate. Înainte să ajungă la Steaua, mai mulţi fotbalişti de la Unirea au semnat cu prahovenii, însă "lotul Urziceni" a fost deturnat de clanul Becali.

N'Doye vrea să meargă la Astra Ploieşti, fiindcă ar rămâne în contact cu viaţa de noapte a Capitalei, numai că Dinamo plănuieşte să-l cedeze pe bani mai frumoşi la azerii de la Khazar Lankaran, unde antrenează Mircea Rednic. De la Dinamo a plecat deja fundaşul argentinian Pablo Garat.

Ne puteți urmări și pe Google News