Telegramele americane relatează excesele de autoritarism ale preşedintelui turkmen şi oferă un portret sugestiv al omului vizitat în 2009 de Traian Băsescu, aflat în căutarea gazului caspic.

Traian Băsescu a ajuns în vara lui 2009 în Turkmenistan, o vizită ce a revelat un stat aflat sub controlul autoritar al liderului maxim Gurbangulî Berdâmuhamedov, supranumit prinţul gazelor, datorită rezervelor importante de hidrocarburi deţinute de ţara sa, care au constituit de altfel scopul vizitei preşedintelui român.

Un an după, depeşele diplomaţilor SUA de la Aşgabat încearcă să explice Washingtonului cine este liderul turkmen: un tip nu foarte inteligent, dar vanitos, care minte constant, este suspicios şi preocupat de securitatea sa până acolo încât îi aruncă în închisoare pe cetăţenii turkmeni care îndrăznesc să iasă în faţa coloanei prezidenţiale.

Un oraş pustiu

Iulie 2009, Turkmenistan - delegaţia oficială a preşedintelui Traian Băsescu goneşte prin aerul fierbinte din Aşgabat, capitala statului de la Marea Caspică, maşinile încolonate şi păzite de poliţişti nu întâmpină niciun obstacol.

La căderea serii, în oraş nu există mişcare. Nicio maşină nu deranjează, niciun pieton nu traversează strada, nu se plimbă pe trotuar. Din când în când, de pe margine, delegaţia e salutată de un reprezentant al forţelor de ordine, imobil, cu mâna la chipiu.

Pustietatea de pe străzi este o constantă a vizitei lui Băsescu la Aşgabat. Gazda sa, preşedintele Gurbangulî Berdâmuhamedov, beneficiază de o securitate de summit NATO şi ceva în plus.

La întâlnirea celor doi lideri, care are loc la Cabinetul de Miniştri, situaţia se repetă. Traficul şi-aşa redus de pe stradă dispare brusc înainte de sosirea delegaţiilor şi de începerea ceremoniei de întâmpinare a oaspetelui.

Siguranţa preşedintelui

O telegramă a diplomaţilor americani de la Aşgabat pictează un tablou mai clar al securităţii ce îl înconjoară pe liderul turkmen.

Un automobilist neprevăzător care a trecut printr-o intersecţie blocată pentru trecerea coloanei prezidenţiale, în luna decembrie a anului 2009, a fost oprit înainte de a se apropia de respectiva coloană, bătut până la învineţire, transportat într-un centru de detenţie al Ministerului Naţional al Securităţii, acuzat de tentativă de asasinat şi ulterior condamnat la 25 de ani de închisoare, susţin sursele citate de diplomaţii americani. Poliţistul de la circulaţie însărcinat cu paza intersecţiei a fost, de asemenea, băgat în închisoare, iar alţi oficiali au fost concediaţi.

Nu e singurul atentator la viaţa liderului. În acelaşi an 2009, o pisică a sărit în faţa maşinii acestuia în momentul în care preşedintele turkmen se îndrepta spre casa sa aflată în afara oraşului. Sursele citate de Sylvia Reed Curran, diplomat în ambasada SUA, spun că un ofiţer însărcinat cu paza lierului a fost demis ulterior, iar incidentul a fost interpretat ca o posibilă tentativă de asasinat.

Liderul maxim

Iulie 2009 - nu se ştie ce a discutat preşedintele Băsescu cu liderul turkmen timp de o oră. Ulterior, cei doi apar şi sunt întâmpinaţi cu aplauze furtunoase de către miniştrii turkmeni, ceva mai reţinute în cazul miniştrilor români care încearcă să facă faţă protocolului neobişnuit. Dincolo de aplauze, rolul cabinetului turk men este minor în ecuaţia puterii de la Aşgabat. Berdâmuhamedov e şi preşedinte, şi premier în acelaşi timp.

În discuţia publică, Băsescu se referă la Turkmenistan ca la o posibilă sursă de gaz pentru conducta Nabucco, liderul turkmen nu se grăbeşte însă să înainteze promisiuni. Rusia e principala beneficiară a gazului turkmen, europenii îl curtează intens pe Berdâmuhamedov, companiile germane fiind foarte active.

Decembrie 2010 - diplomatul american de la Aşgabat oferă Departamentului de Stat un portret neretuşat al preşedintelui. Berdâmuhamedov, spune telegrama diplomatică, e înfumurat, răzbunător, suspicios, greu de mulţumit, un mincinos şi un bun actor. E decidentul pentru Turkmenistan, cuvântul său e lege.

Maşina prezidenţială

Telegrama precizează, citând o sursă, că liderului turkmen nu îi plac Statele Unite, dar îi place China şi că, până la urmă, el judecă celelalte state după ce îi pot oferi.

Octombrie 2008 - contează nu numai ce îi pot oferi ţările lui Berdâmuhamedov, ci şi companiile dornice să participe la exploatările de gaze, arată o altă telegramă diplomatică. O sursă citată de aceeaşi Sylvia Curran spune că liderul turkmen a primit de la compania rusească Itera, dornică să semneze un contract în statul caspic, un iaht în valoare de 60 de milioane de euro. Berdâmuhamedov şi-ar fi dorit un iaht precum cel al lui Roman Abramovici, dar acela nu ar fi încăput pe canalele care conduc spre Marea Caspică.

În cele din urmă, preşedintele s-a mulţumit cu unul mai mic, iar ulterior a apărut într-o fotografie, la bordul vasului, purtând o şapcă, un tricou de navigator în alb-albastru şi un binoclu la gât. Nu e singurul cadou. În depeşa din octombrie 2008, diplomatul SUA relatează că în parcul de automobile al preşedintelui se află, printre multe alte maşini luxoase, un Maybach primit de Berdâmuhamedov de la o companie germană. În vara lui 2009, un Maybach al liderului turkmen a fost chiar maşina oficială cu care s-a deplasat prin Aşgabat preşedintele Băsescu.

TURKMENISTAN

Un regim represiv

Turkmenistanul este al şaselea exportator mondial de gaze naturale, unul dintre principalii săi clienţi fiind gigantul rus Gazprom. În 2009, în timpul unei răciri a relaţiilor cu Moscova, Aşgabatul şi-a anunţat intenţia de a găsi noi parteneri şi de a furniza gaze pentru proiectul european Nabucco, ce include şi România. Acum, Turkmenistanul nu a dat semne însă că s-ar grăbi să livreze, dar a deschis o conductă către China şi a mărit exporturile către Iran.

Problema nu ţine numai de voinţa lui Berdâmuhamedov, ci şi de lipsa infrastructurii. În vreme ce e curtat pentru rezervele de gaze, liderul turkmen, succesorul celebrului dictator Saparmurat Niazov, este criticat pentru regimul pe care îl conduce. În 2009, Human Rights Watch considera Turkmenistanul drept una dintre cele mai represive ţări din lume. Pluralismul politic e inexistent, parlamentul are puteri formale, iar cultul personalităţii e în floare.