Nu e vorba de jefuirea unei bănci. E vorba de un sfert de milion de documente ale diplomaţiei americane furate din sistemul electronic, dintre care 1.022 cu referire la România - aşteptaţi-vă la fum, flăcări şi ceva ruşine în zilele următoare!
Un hacker australian care a înfiinţat un portal pe internet unde orice birocrat eroic poate adăuga documente dintre cele mai sensibile, indiferent de nivelul secretizare. Un tânăr analist american, acum în puşcărie, care chiar a predat acest vraf de documente. Un dezastru care era iminent, de vreme ce la această bază de date aveau acces 1.3 milioane de oameni. Bine aţi venit în epoca informaţiilor electronice, ce s-au scurs precum apa prin ciur din reţelele americane!
O parte a revelaţiilor din documentele oficiale ajunse în posesia site-ului de internet wikileaks.com sunt de domeniul cancanului. Berlusconi nu doarme suficient noaptea şi petrece excesiv, se îngrijorează ambasada americană în Italia. Gaddafi este "puţin ciudat" în opinia unui sfătuitor al unei ţări vecine. Ayatollah-ul Iranului ar putea avea cancer. Serviciile secrete din Pakistan sprijină terorismul. David Cameron, premierul britanic, e un politician ineficient, iar Angela Merkel e "lipsită de imaginaţie". Câteva state din Orientul Mijlociu au cerut bombardarea Iranului, un şef de stat spunând chiar că "trebuie tăiat capul şarpelui". Grosul documentelor, însă, partea serioasă a materialelor expuse, e rodul activităţii febrile a unui grup de jurnalişti care au sortat o cantitate enormă de date, pentru a fi "mestecată", contextualizată, mărunţită pentru publicul larg. S-au pus cap la cap documente, declaraţii, date, cifre, s-au confirmat surse, s-au verificat la sânge toate informaţiile, după standarde profesioniste. Nici un guvern nu poate combate aşa ceva.
Citind despre aceste întâmplări, nu poţi să nu te gândeşti că în bucăţica noastră de Balcani, acest scandal nu ar exista pentru că nu ar avea nimeni chef şi timp în a citi atâtea documente. Dacă nu are şi ceva poetic, sau ceva a la Caragiale, un document sec nu e bun. Noi avem stenograme selective, mărunţite gata de sifonării din parchet pentru agenţiile de ştiri. Stenogramele sunt prezentate nu în totalitate, pentru aflarea întregului adevăr, ci în buna tradiţie comunistă pentru a sluji o teză sau alta. În timp ce jurnalişti britanici, spanioli, germani încearcă să se uite în toate documentele şi să reconstituie întreagă poveste în mod obiectiv pentru cititori, agenţiile româneşti iau ceea ce li se dă, asemenea unor găini care ciugulesc acolo unde li se aruncă un pumn de tărâţe.
Ba, mai mult, există o lene monumentală în a citi şi disemina documente publice, precum rapoarte, bugete, legi. Avem zeci de rapoarte publice ale Curţii de Conturi, ale Consiliului Concurenţei, ale Consiliului Fiscal, ale comisiilor de anchetă din Parlament, uşor găsibile pe internet, care prezintă fapte şi statistici înfiorătoare, dar ariditatea limbajului birocratic ţine la distanţă "muşterii". Avem, de exemplu, Raportul Parlamentar asupra Revoluţiei, care stă îngropat între foarte multe cugetări şi mistificări publice, perpetuate în mod voit. Avem rapoartele FNI, Bancorex, rapoarte de privatizare. Românii nu doresc să mai vadă noi şi noi dovezi ale şmenurilor statului, ale furturilor dirijate politic, nu vor matrapazlâcuri cifrate, numere seci. Ei vor ceva la impresie artistică - o caterincă, un "ce bine i-a zis-o", o sudalma, o bâtă în cap, ceva cât de cât încărcat de emoţie. Un producător îmi spune că un film cu un japonez zburător bate orice talk-show despre probleme curente în programările televiziunilor.
Cât priveşte capacitatea de sinteză pe care o avem, ea tinde spre zero. În timp ce jurnalele serioase ale lumii sintetizează şi analizează impactul unui furt de documente care va zgudui guvernul american şi întreaga lume, guvernul nostru este atât de zguduit de televiziuni cu reportaje lacrimogene despre mame şi pensionari, încât nimeni nu mai are chef să şi expună public documente interne suplimentare pentru a-l pune în dificultate. Contextul actual este cel în care multe din documentele deja publice nu sunt transformate nicaieri în articole. Chiar dacă ar fi pe un site, nimeni nu s-ar obosi să îl citească, darămite să mai şi extragă ideile principale, să le coroboreze, să le prezinte? De aceea, legi întregi se trântesc direct în Monitorul Oficial, fără vreun comentariu public, iar bugetul ţării nu este studiat în detaliu de către nimeni - cine să atace un monstru de 250 de pagini, ticsit cu tabele şi procente? Societatea noastră civilă doarme în pantofi în general, iar guvernul îşi vede de opacitatea lui pe mai departe.
Furtul secolului ne pune pe gânduri chiar şi aici în Romania - este însă puţin probabil că va sta cineva treaz noaptea, încercând să tragă învăţăminte. Poate s-ar răzgândi doar când anumite contracte secrete, gen contractele "băieţilor destepţi" din energie ar deveni publice şi la noi.