Sindicate: Majorarea salariilor cu 15% în 2011 nu acoperă inflaţia
- Adam Popescu
- 18 noiembrie 2010, 17:56
Creşterea cu 15% a veniturilor bugetarilor anul viitor nu acoperă rata inflaţiei şi eliminarea premiilor anuale, care însumează 16%, a declarat în această seară Simion Hancescu, liderul FSLI.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hancescu s-a declarat nemulţumit de majorarea cu 15% a salariilor bugetarilor anunţată pentru anul viitor, pe motiv că nu acoperă pierderile suferite de bugetari prin creşterea ratei inflaţiei şi pierderea premiilor, stipulată în proiectul ce prevede salariile din 2011. "Cert este că cei 25% rămân pierduţi şi în anul 2011", a mai spus Hancescu, la ieşirea de la comisia de dialog social a Ministerului Muncii. În plus, liderul sindical a declarat că a primit promisiuni privind acordarea premiului de excelenţă pentru profesorii cu rezultate excepţionale din mediul universitar. Sume compensatorii şi premii pentru profesori "Am cerut ca şi colegilor din preuniversitar să li se acorede, pe acelaşi model, un premiu de performanţă, care ar putea fi echivalentul unui salariu de bază lunar", a explicat Hancescu. Acesta a mai spus că au primit şi promisiuni vizavi de acordarea de sume compensatorii pentru bugetarii ale căror sporuri, recunoscute de legea salarizării, depăşesc maximul de 30% din salariul de bază convenit, şi în 2011, aşa cum s-a întâmplat anul trecut. Cât despre salariul minim pe economie, preşedintele FSLI a spus că "nu s-a abordat această problemă". Însă, dacă va rămâne varianta anunţată ieri de 670 de lei, "asta arată că guvernul nu intenţionează să elimine munca la negru", a conchis Hancescu.
Ieri, vicepremierul Marko Bela declara pentru EVZ, în contextul creşterii salariilor bugetarilor din 2011, că "ce vom putea face e o creştere de 15% la toată lumea şi salariul minim ridicat la 670 de lei". Declaraţiile au fost făcute la finalul discuţiilor de la parlament cu senatorii şi deputaţii puterii. Aceste majorări sunt prevăzute în proiectul de buget pe anul 2011, fiind luate ca referinţă salariile bugetarilor din octombrie 2010, adică cele diminuate cu 25%.
Anul 2011 mai vine cu o noutate: Fără premii, tichete de masă şi spor de ore suplimentare