Cele mai bune filme documentare produse în România vor rula la Iaşi de miercuri până sâmbătă, în cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului de Film Documentar "DOC EST".
Filmele selectate de scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, director artistic al festivalului, vor fi proiectate la Sala Roşie de la "Moldova Mall". Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.
La eveniment au fost invitaţi realizatori de film, producători şi tehnicieni din domeniu care îşi vor prezenta realizările cinematografice. "După trei ediţii organizate în jurul unei structuri tematice cum ar fi drepturile omului şi dezvoltarea durabilă,"DOC EST" a devenit un eveniment cunoscut şi recunoscut nu numai la Iaşi, dar şi în ţară şi străinătate. Începând din acest an am decis să schimbăm "formula" şi să ne axăm în principal pe latura artistică", a precizat Daniela Cujbă, ofiţerul de imagine al Centrului Francez din Iaşi, organizatorul principal al festivalului.
Printre filmele din programul "DOC EST" se numără "Apocalipsa după şoferi", de Alexandru Solomon, "Născut, nu făcut" de Violeta Gorgos, "Măria Sa, Birlic", de Carmen Olaru, "Iăm Richard from Vaslui", de Vasile Arhire, "Pământul lăsat în urmă", de Juan Sarmiento G., şi filme regizate de Claudiu Mitcu şi Ionuţ Piţurescu. Invitaţi la festivalul de film documentar de la Iaşi, Bega Blues Band şi artistul francez Pierre de Trégomain vor susţine joi un concert în Clubul "RS", de la ora 21.00.