Atât femeile, cât şi bărbaţii au probleme cu soacra, mai ales dacă stau în aceeaşi casă. Relaţia cu mama soţului este, de regulă, mai greu de gestionat decât cu cea a fetei.

Se spune că la căsătorie primeşti "la pachet" familia partenerului. Iar dacă ajungi să locuieşti cu soacra, există două posibilităţi: fie cazurile fericite şi rare în care membrii familiei se înţeleg, fie "lupta pentru supravieţuire". Posibilităţile sunt limitate.

Ori "înghiţi şi taci", ori îţi convingi partenerul să vă mutaţi. În caz contrar, se poate ajunge şi la divorţ.

"Îmi reproşa că sunt prea emancipată, ea fiind obişnuită să fie supusă"

Adina (38 de ani) a locuit o bună bucată de timp cu soacra, dar nu de la începutul căsătoriei.

După moartea socrului, a acceptat ca femeia să vină să locuiască cu ei, întrucât avuseseră o relaţie bună şi nu credea în miturile despre soacre.

Deşi, iniţial, aceasta s-a dovedit a fi un ajutor bun în gospodărie, atitudinea hiperprotectivă şi mentalitatea "învechită" au devenit incomode pentru noră.

"Soacra mea a fost obişnuită să se supună bărbatului, toată viaţa nu a făcut altceva decât să gătească, să spele, să calce, crezând că aceasta este menirea femeii. A început să-mi reproşeze, la început mai discret, ulterior direct, că sunt prea emancipată", povesteşte nora.

Modul în care se îmbrăca, locul de muncă, mediul de prieteni s-au numărat toate printre obiecţiile soacrei. "Puteam să mă împac cu mentalitatea, însă ceea ce m-a deranjat a fost atitudinea soţului, care devenise dependent iremediabil de mama lui şi lipsit de personalitate. Era obsedat că sunt împotriva mamei lui", îşi aminteşte Adina.

Între timp, Adina a rămas gravidă, perioadă în care "a încasat" şi prima lovitură din partea soţului, prima promisiune că nu va mai exista "o a doua oară", primul compromis, prima "a doua şansă". "Ştiam că soacra l-a instigat să mă lovească, fiindcă ea considera că aşa se ţine o femeie în frâu, ca un animal", spune femeia. Psihologul Lena Rusti afirmă însă că aici greşesc majoritatea femeilor.

"Nu există situaţie care să poată justifica agresivitatea. Este adevărată zicala cum că un bărbat care a lovit o dată va lovi şi a doua oară, chiar la stimuli mai mici ca prima oară. Femeile acceptă să rămână lângă un astfel de partener pentru că nu vor să piardă lupta în faţa soacrei", afirmă pshioterapeutul şi psihologul Lena Rusti, de la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

Nurorile, văzute ca rivale

Medicii spun că mamele de băieţi sunt mai dificile şi mai posesive decât cele de fete. Vinovată ar fi "relaţia specială" dintre mamă şi fiu, din cauza căreia soţia cade mereu pe locul doi.

De cele mai multe ori, nici "târguielile", nici ameninţările cu despărţirea nu au puterea de a remedia problemele pe termen lung. "Multe mame manifestă un surplus de afecţiune în relaţia cu fiul şi se aşteaptă ca ele să rămână cele alese de-a lungul existenţei sale; astfel, intră în competiţie cu orice altă femeie care apare în viaţa fiului, pentru că inconştient o percep ca pe un pericol", explică psihologul Lena Rusti.

Diferenţa de vârstă şi de mentalitate, prejudecăţile, dar şi problemele domestice, precum întreţinerea casei şi gestionarea bugetului sunt principalele motive de ceartă.

Frustrările unui "ginere în casă"

De de altă parte, nici ginere în casa soacrei nu este uşor să fii. Este cazul lui Dan (33 de ani), pentru care căsătoria a fost mai mult "un troc" - el tânăr, dar fără casă şi posibilitatea reală de a şi-o cumpăra, ea mai bătrână cu şapte ani, dar singură la părinţi şi cu oarecare "situaţie".

Deşi nu au existat conflicte majore în familie, Dan trăieşte cu frustrarea că merita "ceva mai bun", că se plafonează şi nu are satisfacţia lucrului realizat prin forţe proprii.

"Masculinitatea înseamnă independenţă, şi imaginea unui bărbat este de întreţinător, nu de întreţinut. Chiar când, concret, lucrurile nu stau aşa, pentru că bărbatul munceşte în casă, contribuie la cheltuieli, el are încă dorinţa de a salva această imagine", explică specialistul în psihologie Lena Rusti.

Cel care s-ar dori "capul familiei" este fie frustrat că nu îi poate oferi soţiei tot ceea ce ar merita, fie duce o veşnică muncă de convingere cu socrii că este "destul de bun" pentru fiica lor.

Când "casa sare în aer", o soluţie ideală pentru cuplu ar fi să se mute separat. "Un mediu nou poate fi un semn bun dacă singurele surse de conflict vin din relaţia cu părinţii. Însă, dacă problemele au legătură strict cu cei doi, acestea îi vor însoţi oriunde se vor muta", adaugă psihoterapeutul.

"Nu există situaţie care să poată justifica agresivitatea. E adevărată zicala cum că un bărbat care a lovit o dată va lovi şi a doua oară, chiar la stimuli mai mici.", LENA RUSTI, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti

ANTROPOLOGIE

Mitul din patriarhat

Relaţia cu soacra are şi o componentă "mitologică", care datează din perioada patriarhatului, valabilă nu doar la români.

• "Pentru a ne limita la Balcani, regula generală cere ca nevasta să se integreze în noua sa familie, în neamul bărbatului. Pentru asta trebuie să depăşească anumite probe sub îndrumarea şi controlul soacrei. Nora nu are voie să vorbească, de pildă, în prima perioadă a căsătoriei, în caz contrar, «blestemul soacrei» o va transforma în nevăstuică", explică antropologul Vintilă Mihăilescu, director al Muzeului Ţăranului.

Pe de altă parte, reţeta fericirii nu există. Pentru a menţine un echilibru în familie, partenerii trebuie să respecte câteva reguli simple: să nu trateze conflictele cu indiferenţă, să menţină propria intimitate, să nu coalizeze cu părinţii în defavoarea partenerului şi să nu se străduiască prea mult să fie pe placul soacrei.