Astăzi are loc premiera filmului "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică. Vladimir Tismăneanu i-a dedicat o analiză lungmetrajului "formidabil, deopotrivă artistic şi politic".

Filmul lui Andrei Ujică, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", este formidabil, deopotrivă artistic şi politic. El dezvăluie ma rea amăgire în care manechinul suprem, secretarul general, "eroul între eroi", campionul "marxismului creator", şi soţia sa (la început o umbră firavă, apoi o Messalină cu pretenţii de Newton) erau înconjuraţi de o curte de paiaţe, mai puţin demni decât soldaţii de plumb ai copilăriei noastre.

Între aceştia, diverşii ilegalişti care, de la Leonte Răutu, Miron Constantinescu, Gheorghe Stoica la Ion Popescu- Puţuri, Ghizela Vass şi Valter Roman, i-au cântat osanale celui despre care ştiau prea bine că nu fusese decât un militant fanatic al UTC-ului clandestin, nicidecum liderul unei fictive mişcări antifasciste naţionale.

Nu mai vorbesc de baronii lui Dej care au participat cu ardoare la ritualurile glorificării lui Ceauşescu. Îi vedem în film pe Maurer şi pe Chivu Stoica, pe Bârlădeanu, pe Apostol şi pe Drăghici. Fiecare eliminat, emas culat, după ce-şi făcuse datoria de soldat fidel al sectei leniniste. Fără ei, catastrofa ar fi fost mai puţin devastatoare, chiar dacă delirul ţinea de esenţa sistemului totalitar.

Stalinismul antisovietic a fost secretul succesului intern şi extern al regimului întruchipat de Nicolae Ceauşescu. Nu cred că există sintagmă mai frecvent repetată de Ceauşescu decât "neamestecul în treburile interne". Cu acest gen de retorică a reuşit să hipnotizeze nu doar Vestul, ci şi pe atâţia dintre intelectualii români.

Dictatura lui Ceauşescu, o vedem limpede în filmul lui Ujică, a avut, fără îndoială, o perioadă când s-a bazat pe un anumit consens etnocentric, pe un efemer, dar real entuziasm popular şi pe complicităţi în masă. Erau înscenate spectacole cu implicaţii simbolice incontestabile, o dramaturgie ce nu se temea de ridicol.

Cu cât mai enorme fabricaţiile pseudo-istorice, cu atât mai fericit părea beneficiarul lor. Priviţi în film cum se uită Ceauşescu la Mao, precum ucenicul la învăţătorul omniscient. Ca şi Mao, Ceauşescu visa o radicală ruptură cu lumea veche, oricare ar fi fost preţul pentru această cataclismică sfâşiere.

Un moşneag senil

După părerea mea, filmul lui Andrei Ujică este cea mai completă şi pătrunzătoare inve stigaţie efectuată asupra universului mental al celui care a condus România între 1965 şi 1989.

Este ceea ce ar fi spus el dacă ar fi ajuns să vorbească în faţa Marii Adunări Naţionale: cât de curajos a fost, cât de înţelept, cât de clarvăzător. Cum a fost trădat de felonii din garda pretoriană, huliganii, bandiţii şi spionii aflaţi în slujba agenturilor inamice. Cum a luptat "fără precupeţire" şi "a făcut totul" pentru cauza socialismului şi comunismului.

Verdictul istoriei nu ar fi fost însă diferit de cel al revoluţionarilor din decembrie 1989: marea amăgire se destrămase jalnic, rămânea în urmă un personaj descărnat, un moşneag senil, sanguinar şi monoman, încremenit în mirajul unei apocrife predestinări.

PROIECŢIE. "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" are premiera azi, de la ora 18.00, la Sala Palatului