Lewis Hamilton speră la un nou titlu mondial în Formula 1

Lewis Hamilton speră la un nou titlu mondial în Formula 1

Britanicul Lewis Hamilton a declarat că este încă în cursa pentru titlu în Formula 1, înaintea antepenultimei etape a stezonului, cea din Coreea de Sud. Hamilton (McLaren) a cucerit titlul mondial în 2008 în ultima etapă, însă în acest an el ocupă doar locul patru, la 28 de puncte distanţă de liderul Mark Webber (Red Bull).

"Sunt foarte optimist", a spus Hamilton (25 de ani) pentru BBC, adăugând că starea sa de spirit este excelentă înaintea Marelui Premiu al Coreei de Sud. "Sper că voi avea mai multă şansă în faţa maşinilor Ferrari şi Red Bull în această etapă", a precizat campionul britanic.

Toţi cei cinci candidaţi la cucerirea titlului mondial - Webber, Fernando Alonso (Ferrari), Sebastian Vettel (Red Bull), Lewis Hamilton şi coechipierul său de la McLaren - campionul mondial în exerciţiu Jenson Button - sunt răspândiţi într-o zonă de doar 31 de puncte, iar următoarele trei curse pun la bătaie, în cazul a trei victorii, 75 de puncte.

Ne puteți urmări și pe Google News