Howard Jacobson a câştigat premiul Man Booker

Howard Jacobson a câştigat premiul Man Booker

TROFEU Scriitorul şi editorialistul londonez a obţinut distincţia în valoare de 50.000 de lire sterline pentru romanul "The Finkler Question", publicat de Bloomsbury.

Pe 12 octombrie Howard Jacobson a fost desemnat drept câştigător al premiului Man Booker pentru proză. Autorul s-a mai aflat pe "lista lungă" de candidaţi la distincţie de două ori - pentru "Who's Sorry Now" (2002) şi "Kalooki Nights" (2006) -, dar niciodată pe aceea a favoriţilor. Romanul "The Finkler Question" are drept teme dragostea, pierderea şi prietenia dintre bărbaţi, dar explorează şi ce înseamnă să fii evreu în ziua de azi.

A fost caracterizat drept "una din cele mai spirituale, incisive şi comice proze scrise vreodată în limba engleză", "o lectură extrem de satisfăcătoare" şi un roman "plin de umor, căldură, inteligenţă, sentiment şi înţelegere".

Howard Jacobson este al treilea câştigător al premiului Man Booker publicat de Bloomsbury, după "Asasinul orb", de Margaret Atwood (2000) şi "Pacientul englez", de Michael Ondaatje (1992).

Ce are juriul de spus

"«The Finkler Question» este o carte minunată: foarte amuzantă, desigur, dar şi foarte inteligentă, tristă şi subtilă. Este tot ceea ce pare a fi şi totodată mult mai mult decât pare a fi. Un câştigător cu adevărat demn de acest premiu extraordinar", a declarat Sir Andrew Motion, preşedintele juriului din acest an.

Alături de fostul Poet laureat, Rosie Blau ("Financial Times"), Deborah Bull (director artistic la Royal Opera House), Tom Sutcliffe (jurnalist şi scriitor), şi Frances Wilson (critic literar) au ales câştigătorul premiului Man Booker.

Meritul acestei distincţii nu se limitează la suma consistentă pe care i-o aduce scriitorului premiat. Trofeul Man Booker garantează şi o creştere a vânzărilor. Anul acesta volumele de pe "lista lungă" la premiu au avut vânzări cu 45% mai mari decât anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News