Românii vor putea opta pentru carte de identitate clasică sau documentul biometric

Românii vor putea opta pentru carte de identitate clasică sau documentul biometricCartea de identitate Sursa foto:

Românii ar putea opta, pe viitor, între cartea de identitate clasică şi cea electronică, urmând ca imaginile amprentelor luate pentru personalizarea actului biometric să fie şterse din sistem imediat după eliberare.

Aşa prevede un proiect de lege al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România. Concret, una dintre cele mai importante propuneri ale MAI se referă la posibilitatea solicitantului de a opta, la împlinirea vârstei de 14 ani, între eliberarea unei cărţi de identitate (CI) sau a unei cărţi de identitate electronice (CEI). De asemenea, de la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate, cartea de identitate clasică va avea un format identic cu a CEI (fără a conţine însă şi date în format electronic), tip card. Ambele documente vor fi emise pentru o perioadă de patru ani, pentru persoanele cu vârsta între 14 şi 18 ani, respectiv 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 de ani. Totodată, în proiectul MAI sunt prevăzute datele cu caracter personal care se introduc în formatul tipărit, respectiv, numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă a titularului, fotografia acestuia, Codul Numeric Personal şi domiciliul titularului. De asemenea, aceleaşi date se vor regăsi şi în formatul electronic şi, în plus, prenumele părinţilor titularului, certificate digitale, date biometrice ale acestuia, respectiv imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete. Deoarece CI şi CEI conţin şi alte date decât cele cu caracter personal, forma şi conţinutul acestor acte de identitate se va stabili prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). De asemenea, potrivit noului proiect supus dezbaterii publice, în raport de cele menţionate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea unei CI, a unei CEI, fără impresiuni digitale (dar care permite utilizarea semnăturii digitale) sau a unei CEI care conţine toate facilităţile şi datele, inclusiv impresiunile digitale. Proiect-pilot până pe 31 martie 2011 În plus, se arată în proiectul MAI, sunt prevăzute reguli clare în privinţa colectării, utilizării şi stocării datelor biometrice. Astfel, acestea se colectează doar cu acordul expres al solicitantului sau, în cazul minorilor şi al incapabililor, numai cu acordul expres al unuia dintre părinţi ori al reprezentantului legal. Datele se colectează pentru a fi înscrise în CEI, în scopul verificării autenticităţii acesteia şi identităţii titularului, iar verificarea identităţii titularului CEI se va face prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la acesta, cu ocazia verificării, şi a datelor înscrise în CEI. În proiect este subliniat că, "după personalizarea şi transmiterea CEI la autoritatea competentă să o elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată. Şi imaginile impresiunilor papilare colectate cu ocazia depunerii cererii de eliberare a CEI se şterg prin procedură automată imediat după personalizarea documentului". Totodată, prin proiectul de act normativ pus în dezbatere luni se introduc reguli similare CEI şi CI în cazul cărţilor de rezidenţă (CR) şi cărţilor electronice de rezidenţă (CER), eliberate cetăţenilor statelor membre UE şi SEE şi membrilor de familie ai acestora, cu diferenţe în ceea ce priveşte valabilitatea documentelor (până la 5 ani, 5 ani sau 10 ani de la emitere). Pe de altă parte, deoarece CR şi CER se pot elibera inclusiv minorilor sub 14 ani, se instituie interdicţia eliberării CER cu impresiuni digitale în cazul acestora. Proiectul mai prevede că proiectul-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a documentelor electronice se realizează până pe 31 martie 2011, respectiv că aceste documente se pun în circulaţie până la data de 1 iulie 2011. Află aici mai multe despre momentul la care românii vor putea folosi noile cărţi de identitate biometrice

Ne puteți urmări și pe Google News