Sorin Ovidiu Vîntu: "Vorbim aici despre un dosar politic, nu despre unul penal"

Sorin Ovidiu Vîntu: "Vorbim aici despre un dosar politic, nu despre unul penal"

Procurorii Parchetului General au finalizat ancheta în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi "locotenenţii săi", Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian, sunt acuzaţi că l-ar fi favorizat pe fugarul Nicolae Popa (condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul "FNI"), pe care l-ar fi ajutat cu bani pentru a se ascunde în Indonezia.

Sorin Ovidiu Vîntu a părăsit sediul Parchetului General, unde a fost pentru a studia materialul de urmărire penală. La ieşirea de la parchet, el a declarat că dosarul pe numele său este unul politic, nu penal. Potrivit unor surse judiciare, cei trei sunt aşteptaţi, astăzi şi mâine, la sediul Parchetului pentru a li se prezenta materialul de urmărire penală. De altfel, Octavian Ţurcan s-a întâlnit deja cu procurorii în această dimineaţă. Potrivit Procedurii Penale, după ce învinuiţii într-un dosar studiază materialul de urmărire penală, procurorul de caz poate întocmi rechizitoriul şi îi poate trimite în judecată. Citiţi şi:

  • Magistraţii: Pericolul reprezentat de SOV nu mai e de actualitate
  • Sorin Ovidiu Vîntu şi-a recuperat laptopul de la procurori
  • Cronologia dosarului "Vîntu": 11 luni de interceptări şi filaj

Ne puteți urmări și pe Google News