Euro 2012: România a pierdut pe final în Franţa

Euro 2012: România a pierdut pe final în Franţa

Echipa naţională a României a pierdut aseară cu scorul de 2-0, pe arena "Stade de France" din Paris, împotriva Franţei, într-un meci contând pentru Grupa D preliminară pentru Campionatul European din 2012.

Tricolorii au început cu stângul această campanie de calificare, remizând cu Albania şi cu Belarus. În condiţiile în care reprezentativa ţării noastre s-a împiedicat de două echipe în faţa cărora se plănuise cucerirea tuturor punctelor, partida de la Paris era una aproape decisivă în privinţa calificării la turneul final din Polonia şi Ucraina. Elevii lui Răzvan Lucescu au muncit mult la Paris, apârând rezultatul de 0-0 timp de peste 80 de minute. Săpunaru şi Florescu au irosit chiar două mari şanse de gol în partea secundă a jocului. Momentul cheie al partidei a fost primul gol al francezilor, marcat de rezerva Remy, care - plecat dintr-o poziţie de ofsaid - l-a învins pe impecabilul Costel Pantilimon. Golul doi al Franţei, marcat de Gourcuff, nu a schimbat nimic, el fiind reuşit la ultima fază a partidei.

Eşecul tricolorilor în Franţa lăsă echipa României pe penultimul loc, la doar un punct distanţă de codaşa Luxemburg. Preliminarii Euro 2012 FRANŢA - ROMÂNIA 2-0 Remy (82), Gourcuff (90+3)

FRANŢA: Lloris - Reveillere, Rami, Mexes, Clichy - M'Vila, Alou Diarra - Valbuena, Nasri, Malouda - Benzema  Antrenor: Laurent Blanc

ROMÂNIA: Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cociş, Rădoi, Florescu, Zicu - B. Stancu, D. Niculae. Antrenor: Răzvan Lucescu

Arbitru la centru: Pedro Alves Garcia (Portugalia) Stadion: "Stade de France" - Paris COMENTARIU LIVE: min. 90+3 - Gol Franţa! Yoann Gourcuff dublează avantajul Franţei, în urma unui contraatac. A fost ultima ocazie a meciului. min. 85 - Cartonaş galben pentru Florescu. România a primit gol într-o perioadă în care era stăpână pe joc. Echipa lui Lucescu a muncit mult în această seară, însă golul lui Remy rămâne deocamdată singurul de pe tabela de marcaj. Acelaşi Remy a avut o mare ocazie de gol, însă atacantul a ratat ţinta de această dată. min. 82 - Gol Franţa! Remy, care a intrat în teren în repriza secundă, l-a învins pe Pantilimon cu un şut din alergare, la colţul lung. Atacantul francez a plecat însă dintr-o poziţie de ofsaid. min. 70 - Ocazie uriaşă pentru România. Cristi Săpunaru, urcat mult în atac, loveşte bara porţii lui Lloris cu un şut la firul ierbii din careul francez. min. 65 - Franţa domină, însă ocaziile de gol s-au mai rărit. Marica l-a înlocuit în echipa României pe Daniel Niculae, care s-a accidentat. min. 60 - Pantilimon respinge în bara transversală un şut puternic al lui Valbuena, iar Cristi Chivu scoate mingea din faţa porţii, unde Benzema a fost aproape de a o împinge în poartă. Pantilimon mai are o intervenţie excelentă, uriaşul "gardian" român blocându-l pe Samir Nasri, care scăpase singur spre poarta României. min. 50 - Malouda şutează pe lângă poartă, iar Pantilimon reţine o minge trimisă cu capul de Mexes. Franţa răspunde în forţă ocaziei irosite de Florescu. min. 46 - A început repriza secundă. Florescu a ratat o mare şansă de gol, însă şutul mijlocaşului român a fost blocat de Lloris. min. 45 - Pauză pe Stade de France. min. 40 - M'Vila şi Benzema au ratat două mari şanse pentru Franţa, însă scorul rămâne în continuare egal. Cu toate acestea, dacă situaţia de pe teren nu se schimbă după pauză, francezii au mari şanse să câştige astăzi. min. 30 - Francezii domină autoritar partida, oamenii lui Laurent Blanc mutându-se cu totul în careul român. Alou Diarra a trimis puţin peste poarta lui Pantilimon, în timp ce Cristi Săpunaru a văzut primul cartonaş galben al meciului. min. 25 - România se apără cu succes în continuare. Franţa nu pare să aibă cea mai bună seară, iar Pantilimon nu a fost încă pus la încercare. min. 20 - Francezii presează tot mai puternic. Florent Malouda, vedeta lui Chelsea Londra, a irosit prima mare ocazie a meciului, francezul şutând în plasa laterală a porţii lui Pantilimon din interiorul careului român. min. 15 - După un sfert de oră plicticos, Franţa şi România sunt la egalitate, scor 0-0. De fapt, aproape toate statisticile tind spre cifra zero, iar spectacolul lipseşte de pe Stade de France. min. 10 - Francezii nu găsesc deloc drumul spre poarta lui Pantilimon. De cealaltă parte, echipa României nu dă niciun semn că ar avea de gând să atace cu convingere, un rezultat de egalitate fiind, se pare, obiectivul formaţiei conduse de Cristi Chivu. min. 5 - Start echilibrat de meci. Ocaziile de gol întârzie să apară la Paris. Francezii au mai mult iniţiativa, însă românii lui Lucescu stau bine în teren în primele minute de joc. min. 1 - După intonarea imnurilor, arbitrul portughez a fluierat startul partidei de la Paris. Campionul mondial la raliuri, francezul Sebastien Loeb a fost chemat la centru pentru a da o lovitură balonului. România a avut lovitura de debut reală a meciului. Francezii au luat cu asalt stadionul din Saint Denis, care este arhiplin. Citiţi şi:

  • Laurent Blanc: "România ne poate pune probleme"
  • Mirel Rădoi: "Avem nevoie de mai multă valoare"
  • Raţ: "România are puterea să învingă la Paris"
  • Niculae: "Este posibil să batem Franţa"
  • Numărul 10, subiect de băşcălie la naţională