SUA, dezamăgite de rezultatul negocierilor cu China pe teme climatice
- Adam Popescu
- 9 octombrie 2010, 11:17
Oficialii americani şi-au exprimat astăzi "dezamăgirea" faţă de "progresul insignifiant" înregistrat după o săptămâna de negocieri cu China pe probleme climatice, declarându-se preocupaţi în egală măsură de deznodământul summitului de la Cancun programat pentru sfârşitul lunii noiembrie.
"Suntem dezamăgiţi, în special, că nu am reuşit să facem decât paşi mărunţi în soluţionarea problemei centrale a discuţiilor", aceea a controlului extern asupra măsurilor luate de fiecare ţară pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, a explicat pentru France Presse Jonathan Pershing, principalul negociator american în acest dosar.
Această chestiune este una foarte sensibilă pentru Beijing care refuză să permită orice formă de control extern asupra măsurilor interne de combatere a încălzirii globale.
"Aceste elemente sunt vitale pentru un viitor acord internaţional. În lipsa progresului, suntem îngrijoraţi pentru summitul de la Cancun", a adăugat oficialul american. Liderii mondiali vor încerca din nou în staţiuna mexicană să ajungă la un acord global cu caracter coercitiv menit să faciliteze eforturile de combatere a încălzirii climatice.