Negii, aluniţele, petele pot fi eliminate prin procedee dermatologice sau pot fi extrase chirurgical. Nu trebuie tratate acasă sau lezate pentru că se pot infecta.
Excrescenţele pielii se pot trata la orice vârstă, atât prin proceduri neinvazive, cât şi chirugicale. Şansele de vindecare variază însă de la caz la caz. Negii pot recidiva dacă sistemul imunitar e scăzut, în schimb aluniţele şi keratozele (petele scuamoase), odată operate, nu mai prezintă niciun risc.
"Îngheţare" pentru negi
Deşi sunt inestetici, negii sunt inofensivi. Apar cel mai frecvent pe mâini, dar pot apărea, de asemeni, la nivelul tălpii, feţei, braţelor şi în zona genitală. Deşi se pot vindeca de la sine în cel mult doi ani de la apariţie, tratamentul poate accelera vindecarea şi dispariţia negilor.
Metoda adecvată de tratament va fi aleasă de medicul dermatolog. Totuşi, nu este recomandată traumatizarea lor, pentru că riscul de infecţie şi de complicaţii este mare.
"Pe lângă aplicarea zilnică a preparatelor dermatologice, principalele metode de tratament sunt crioterapia, adică «îngheţarea» leziunilor cu azot lichid sau zăpadă carbonică, electrocauterizarea, tratamentul cu laser, excizia chirurgicală, precum şi tratamente homeopatice", explică Oana Clătici, dermatolog la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Totuşi, medicii atrag atenţia că niciun tratament nu garantează eliminarea virusului din organism, astfel că cei afectaţi se pot confrunta cu recidive în săptămânile sau lunile imediat următoare tratamentului. "Doar mecanismul natural de apărare al pielii este capabil să elimine virusul", subliniază dermatologul Oana Clătici.
Aluniţele modificate trebuie excizate
Aluniţele sau nevii sunt excrescenţe inofensive atât timp cât nu suferă modificări de formă, culoare sau mărime. În caz contrar sau dacă au suferit leziuni se impune de urgenţă controlul la dermatolog. În cazul unei suspiciuni de malignitate sau dacă aluniţele au fost lezate, excizia chirurgicală e unica opţiune.
"În cazul unui melanom (o formă agresivă de cancer care apare prin transformarea aluniţelor), excizia poate salva viaţa, iar nervul atipic trebuie la rândul lui extras pentru a se evita riscul transformării lui în melanom", mai explică dermatologul.
Keratozele actinice (solare), considerate cel mai timpuriu stadiu de dezvoltare a cancerului de piele, apar iniţial ca nişte leziuni multiple de culoare roşie, aspre la palpare, în zonele cele mai expuse la soare (faţă, gât, urechi, braţe). Semnele posibilei transformări în cancer sunt ulceraţiile şi inflamarea zonei.
Metodele de tratare includ crioterapia, peelingul chimic (exfolierea stratului superior al pielii), dermabaraziunea, laserterapia, terapia fotodinamică (se aplică o substan ţă pe piele şi apoi urmează expunerea la o sursă de lumină).
"În cazul unui melanom (o formă agresivă de cancer care apare prin transformarea aluniţelor), excizia poate salva viaţa" OANA CLĂTICI, medic dermatolog la Spitalul Universitar din Bucureşti