Terapie de plicofobie

Terapie de plicofobie

Te-ai săturat de facturi, amenzi auto, citaţii şi gândurile de bine ale primarului de sector din plic, se întreabă Asociaţia Oberliht, care pe 7 octombrie, organizează un atelier de terapie, în cadrul căruia scrisul de mână va fi rege.

"Asigurăm tratament instant cu un plic în care găseşti numai cultură: cronici, recenzii, texte literare şi de atitudine, obiecte de artă, dvd-uri cu filme de scurtmetraj", anunţă reprezentanţii asociaţiei. "Noi aducem cărţi poştale, timbre, plicuri de şcoală veche, iar tu vino să trimiţi un rând". Joi, de la ora 19:00, la galeria Atelier 35, pe strada Şelari nr. 13, organizatorii promit să vă scoată de pe mess şi să vă conecteze la scrisul de mână. Evenimentul va fi însoţit de o expoziţie-colaj despre Revista la Plic, un proiect al Asociaţiei Oberliht. Aceasta este o publicaţie culturală din România şi Republica Moldova cu caracter interdisciplinar şi experimental, care îşi propune să reflecte şi să reunească tendinţele artistice şi literare contemporane într-o manieră proaspătă şi nonconformistă.

Ne puteți urmări și pe Google News