Sorin Cârţu: "Noi cu barele, ei cu golurile"

Sorin Cârţu: "Noi cu barele, ei cu golurile"

Sorin Cârţu, antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, nu şi-a putut ascunde dezamăgirea după înfrângerea suferită aseară în Grupa E a Ligii Campionilor la fotbal, 1-2 pe "Stadio Olimpico" din Roma. Cârţu a spus că AS Roma a meritat victoria, dar susţine că echipa sa putea pleca din Italia neînvinsă.

"Când ratezi asemenea ocazii cum am ratat noi aseară, eşti taxat.  Noi cu barele, ei cu golurile. AS Roma a meritat să câştige. Am făcut un meci bun, dar rezultatul contează, punctele adunate.  Au dominat, au avut şi ocazii bune. Departajarea şi ruperea echilibrului în teren s-a făcut la faza lui Borriello. Dacă dai gol în minutul 60, când a fost bara, altfel ar fi fost desfăşurarea, în altfel de presiune ar fi jucat şi ei. Puteam să obţinem un rezultat pozitiv, fără exagerare. Dacă am fi obţinut un rezultat bun, am fi sperat la calificare până în finalul grupelor", a spus Sorin Cârţu la televiziunea publică.

Patronul clujenilor, Arpad Paszkany, s-a arătat mulţumit de jocul echipei sale pe "Olimpico", menţionând că "toată lumea a văzut ce poate CFR-ul". "Îl felicit pe Cârţu pentru că i-a făcut faţă cu brio Romei. Dacă vom juca aşa şi în campionat, ar trebui să mărşăluim. Traore a făcut bine că a tras, un atacant trebuie mereu să atace poarta. A mai ratat el ocazii şi dintr-un metru", a declarat, pentru GspTv, Paszkany. CFR Cluj a fost la un pas de o nouă minune la Roma

De cealaltă parte, românul din tabăra lui AS Roma, portarul Bogdan Lobonţ, a precizat că formaţia sa a dominat clar meciul de aseară.

"Cred că am dominat meciul de la cap la coadă, în afară de cele două bare ale CFR-ului. CFR e o echipă bună, a făcut un meci bun, dar nu este de ajuns. Poate dacă îi intrau ocaziile la 0-0, acum se spunea că Bayern şi CFR sunt favorite la calificare", a declarat Lobonţ. Rezultate Liga Campionilor: Real şi Bayern s-au impus greu

Ne puteți urmări și pe Google News