Monica Niculescu, cap de serie numărul 5, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Taşkent (Uzbekistan), unde ar putea să o întâlnească pe Alexandra Dulgheru, principala favorită a competiţiei.
Niculescu a învins-o, în turul doi, cu scorul de 0-6, 6-0, 6-1, pe Ekaterina Ivanova (Rusia) şi va juca, în faza următoare, cu învingătoarea partidei dintre Alexandra Dulgheru, principala favorită a competiţiei, şi Ekaterina Bîşkova (Rusia).
Simona Halep, eliminată de Dinara Safina la Seul
Simona Halep (18 ani) a pierdut în primul tur al turneului WTA de la Seul (Coreea de Sud) în faţa rusoaicei Dinara Safina. Halep, care este antrenată de Firicel Tomai - fostul tehnician al lui Victor Hănescu -, a cedat în două seturi încheiate cu acelaşi scor 6-4. Safina, fostul lider al ierarhiei mondiale, a primit un wildcard din partea organizatorilor turneului sud-coreean şi va juca în turul trei împotriva compatrioatei sale Maria Kirilenko (cap de serie numărul trei) şi câştigătoarea competiţiei în urmă cu doi ani.