Cel mai important jucător român de tenis a rupt relaţia cu Firicel Tomai, cel care l-a descoperit şi i-a fost alături până acum în carieră.
Victor Hănescu (29 de ani), "prima rachetă" a ţării, a adus ieri după-amiază primul punct pentru România în confruntarea cu Ecuador, meci contând pentru promovarea în Grupa Mondială a Cupei Davis.
Pentru "Hane" (locul 54 în clasamentul ATP), jocul cu Ivan Endera (22 de ani şi locul 408 ATP) a fost un simplu antrenament, care s-a încheiat după trei seturi identice: 6-2, 6-2, 6-2. După prima zi, România conduce cu 2-0, după ce şi Adrian Ungur a reuşit să-şi câştige partida (6-7, 4-6, 6-3, 6-4, 6-1 cu Giovanni Lapentti), iar tricolorii mai au nevoie de un singur punct, pe care îl pot obţine astăzi, la dublu.
Meci fabulos reuşit de Adrian Ungur
Vedeta zilei a fost însă Adrian Ungur, ginerele lui Ilie Balaci. Sportivul stabilit în Italia, la Florenţa, l-a învins, neaşteptat, pe ecuadorianul Giovanni Lapentti.
Ungur a pierdut primele două seturi, dar a revenit miraculos şi s-a impus în următoarele trei. "Nu sunt erou. După trei ore de joc, nu mai simţeam nimic. Ştiam doar că trebuie să câştig", a spus Ungur la final, după patru ore de joc.
Alege metoda lui Federer
În timp ce Ungur s-a chinuit, Hănescu s-a distrat, deşi trece printr-o perioadă de schimbări majore. "Hane" a anunţat ieri că a încetat colaborarea cu antrenorul Firicel Tomai, omul care l-a descoperit şi i-a fost alături pe tot parcursul carierei.
"Am decis să închei colaborarea cu antrenorul meu, Firicel Tomai. Asta nu înseamnă că nu mă voi mai sfătui cu el sau că nu vom mai vorbi. Decizia a venit din partea lui, pentru că el vrea să se ocupe mai mult timp de Simona Halep. Oricum, am învăţat de la el tot ceea ce trebuie să ştiu. Acum depinde de mine să găsesc puterea de a mă motiva", a spus Hănescu, care vrea să urmeze modelul elveţianului Roger Federer, care nu are antrenor, şi să meargă singur la turnee. "Până la finalul anului o să merg pe cont propriu. Apoi voi lua o decizie, dacă voi căuta un alt antrenor sau nu".
Tomai l-a descoperit pe Hănescu la vârsta de 14 ani. Victor dorea să renunţe la tenis din cauza dificultăţilor financiare, dar Firicel a insistat ca el să meargă mai departe. Antrenorul nu a fost alături de elevul său tocmai la primul turneu câştigat de acesta, în 2008, la Gastaad (Elveţia).
"Am învăţat de la Firicel Tomai tot ceea ce trebuie să ştiu. Acum depinde de mine să găsesc puterea de a mă motiva în continuare.", VICTOR HĂNESCU, cel mai valoros jucător român de tenis al momentului
PROGRAM
România - Ecuador 2-0
IERI
Victor Hănescu – Ivan Endara 6-2, 6-2, 6-2 Adrian Ungur – Giovanni Lapentti 6-7 (2), 4-6, 6-3, 6-4, 6-1 ASTĂZI
Victor Hănescu / Horia Tecău – Nicolas Lapentti / Giovanni Lapentti ora 12.00 (TVR 1)
MÂINE
Victor Hănescu – Giovanni Lapentti ora 11.30 (TVR 1) Adrian Ungur – Ivan Endara României