Cupa Morisena la echitaţie aduce la Sânnicolau Mare în acest weekend 40 de jochei şi cai români şi maghiari. Ei se vor întrece în cadrul competiţiei organizate de Federaţia Română Ecvestră şi Clubul Morisena din Cenad.
Cupa Morisena este, spun organizatorii, primul concurs internaţional de călărie - sărituri peste obstacole, desfăşurat în localitatea timişeană. Şi-au asigurat prezenţa 10 cluburi hipice, dintre care două din Ungaria. Arbitrii competiţiei sunt din Serbia şi din Turcia, iar obstacolele au înălţimea între 0,9 şi 1,3 metri. Concursul internaţional de călărie a început în această dimineaţă, la ora 9,00 şi durează până duminică, programul competiţional fiind disponibil online, pe pagina federaţiei, www.ecvestra.ro. Competiţia este dedicată copiilor, juniorilor şi celor de la clasa tineri, iar, în paralel, în primele două zile ale evenimentului hipic vor avea loc şi concursuri pentru seniori. În total, la competiţie sunt înscrişi 40 de cai, care vor susţine calificări în primele două zile, urmând ca duminică, de la ora 18.00, să aibă loc grand prix-urile pentru fiecare categorie de vârstă.