De ce le este frică românilor să cumpere de pe internet
- Adam Popescu
- 16 septembrie 2010, 16:44
Mai mult de nouă din zece români sunt reticenți să cumpere produse de pe internet sau prin intermediul telefonului mobil, din cauză că le este frică să divulge datele personale, arată un studiu publicat de compania de audit și consultanță KPMG.
La fel ca în România, peste 90% din respondenții sondajului din Coreea de Sud, Franța, Africa de Sud, Slovacia, Brazilia, Rusia, India și China s-au declarat serios îngrijorați în legătură cu riscul expunerii datelor cu caracter personal. Temerile au crescut față de acum un an și jumătate, spun reprezentanții KPMG.
''Cele doua percepții, de protecție neadecvată a datelor personale precum și de securitate scăzută a informației sunt principalele preocupări ale consumatorilor legate de folosirea internetului și a echipamentelor mobile și care pot încetini ritmul de dezvoltare a comerțului electronic'', declară Mihai Rada, senior manager în departamentul de consultanță al KPMG România.
Cum cresc vânzările de pe mobil
În ciuda acestor temeri însă, tot mai multe persoane folosesc internetul pe mobil pentru rezolvarea problemelor zilnice precum efectuarea tranzacțiilor bancare sau a cumpărăturilor. Astfel, dacă acum un an și jumătate, doar 19% dintre respondenții la nivel global foloseau telefoanele mobile pentru tranzacțiile bancare, în prezent 46% dintre ei utilizează această metodă.
În cazul achizițiilor de servicii și produse de pe mobil, procentul a crescut de la 10% la 28%.
În studiu au fost cuprinși 5.600 de consumatori și a vizat modul în care ei își folosesc zi de zi telefonul mobil și calculatorul.
Consumatorii ar plăti informația de pe internet
Studiul KPMG a mai relevat faptul că din ce în ce mai mulți consumatori sunt dispuși să plătească pentru a avea acces la conținutul informațional pe care îl accesează. În România, 31% dintre respondenți s-au declarat dispuși să plătească. Însă numai 10% sunt dispuși să plătească accesul la întregul site. O cincime dintre respondenții români ar plati numai pentru a avea acces la zonele care îi interesează personal din site.
La nivel global, 43% dintre respondenți ar plăti pentru accesul la informațiile accesate frecvent. În țările din Asia-Pacific, acest procent crește la 59%, China și India fiind lideri globali cu 63 și respectiv 65%. Cei mai puțin dispuși să plătească sunt consumatorii din Olanda cu 6%, urmați de irlandezi cu 12%, canadieni cu 15% și nemți cu 17%.