Evz.ro porneşte campania „Pe două roţi”

Evz.ro porneşte campania „Pe două roţi”

De astăzi, timp de două săptămâni, evz.ro va desfăşura campania „Pe două roţi”, al cărei scop este să aducă în discuţie problemele cu care se confruntă bicicliştii în aglomerările urbane din România, dar şi să promoveze mersul pe două roţi.

Astfel, ne propunem să abordăm câteva subiecte printre care adoptarea standardelor europene, atât în realizarea pistelor, cât şi în legislaţie. De asemenea, vom discuta şi despre siguranţa şi confortul bicicliştilor în trafic, dar şi despre încurajarea folosirii acestui mijloc de transport ca alternativă la maşină. În cadrul campaniei veţi putea sta de vorbă, pe chatul evz.ro, cu unul dintre cei mai activi biciclişti din Bucureşti, care, de câţiva ani, face lobby pentru promovarea mersului pe două roţi, dar şi pentru schimbarea mentalităţii autorităţilor. Marşul Mobilităţii Campania va cuprinde şi Săptămâna Mobilităţii Europene, între 16-22 septembrie. Evenimentul este o campanie de responsabilizare, la nivel european, care ţinteşte la schimbarea modului în care oamenii se raportează la transport şi infrastructură. Astfel, în oraşele europene vor fi organizate acţiuni şi marşuri în favoarea mersului pe bicicletă, ca mijloc de transport alternativ, prietenos cu mediul. Săptămâna Mobilităţii îşi propune să îmbunătăţească nivelul de calitate din oraş şi să îi informeze pe cetăţeni despre beneficiile pedalării:

  • Sănătate
  • Poluare zero
  • Mişcare
  • Economie de timp în trafic
  • Protejarea mediului

Anul trecut, Comisia Europeană a prezentat proiectul Săptămânii Mobilităţii Europene drept o campanie sustenabilă de mobilitate, care „joacă un rol important în crearea unei noi culturi urbane a mobilităţii”. Şi în România, în cadrul acestei săptămâni, este programat Marşul Bicicliştilor, la care va participa şi evz.ro. De asemenea, vom scrie nu numai despre provocările vieţii de biciclist, ci şi despre ciclismul ca sport şi despre cicloturism. Articolele din campanie le veţi găsi în secţiunea Pe Două Roţi din categoria Evz Special. CITIŢI ŞI: Bicicletele româneşti, pe drum fără prioritate Cele mai bune trasee urbane pentru biciclişti în 11 oraşe

Ne puteți urmări și pe Google News